Omul adevărat, omul păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată. A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune. A răspunde la rău cu bine este dovadă de tărie şi superioritate.
Un om ales îşi alege şi mijloacele. Ele nu cultivă răul pentru că a fost dăruit cu rău. El smulge vieţii, oricât ar fi de mică, fărâma de lumină ce scânteiază ici-colo în bezna nesăţioasă ce stăruie cu ochii de tăciune pentru a ne înghiţi de bună voie.
Ai în faţă un mişel. Poţi fi sigur de aceasta, totuşi nu eşti îndreptăţit să-l alungi sau să-l loveşti. Poartă-te bine; umblă frumos cu el, umblă cu mâini de aur. Omul nu e întotdeauna pe deplin ticălos. În cel mai umbrit şi apăsat suflet, mai stăruie uneori un sâmbure al binelui. Purtarea ta bună poate aduce la viaţă o făptură nouă, până atunci doborâtă. Conştiinţa lui, încărcată de piatră cu care te-a lovit ieri, poate fi trezită; poate fi uşurată. Mâna ta caldă, mângâierea plină de dragoste pot să sfarme urâtul din el, şi să-şi dea seama ruşinat de ceea ce a făptuit ieri.
Aşa apare lepădarea de trecut urât şi începe o viaţă nouă, străbătută de razele unui îndemn mereu spre bine. La omul cel mai căzut poţi avea bucuria celor mai frumoase însuşiri şi desăvârşite abnegaţii.
Atunci când omul nu e căzut în ireparabil şi chiar atunci, leacul adevărat este cel al bunătăţii, al îndemnului curat. Omul se tămăduie cu iertare, cu dragoste, cu mângâiere. Cerul îşi răsfrânge din nou albastrul senin dacă noi avem tăria să deschidem largi ferestrele tuturor virtuţilor binefăcătoare.
Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate, 2006.