Cel mai controversat moment cinematografic al momentului pe mapamond este fără îndoială peliculă “Patimile lui Hristos” (“The Passion of the Christ”) produs şi regizat de actorul american Mel GIBSON, cu James CAVIEZEL în rolul lui Iisus şi actriţă românca Maia MORGENSTERN în cel al Fecioarei Maria.
De origine australiană, Mel Gibson este un superstar al Hollywood-ului, jucând în renumitele filme “Mad Max”, “Armă mortală”, “Hamlet”, “Recompensă” sau “Semne”. S-a născut pe 3 ianuarie 1956, în New York. În Australia emigrează împreună cu familia sa, la vârsta de 12 ani. Numele său adevărat este Mel Columcille Gerard Gibson şi are nu mai puţin de zece fraţi şi surori. Este căsătorit din 1980 cu o asistentă şi are şapte copii.
Filmul în sine a produs scandal înainte şi după lansare, a dus la ciocniri aprinse de opinii şi a provocat luări de poziţie (de la Sfântul Părinte, Papa, la liderii spirituali catolici, evrei sau musulmani), aducându-se în discuţie, în principal, violenta şi antisemitismul lui.
Lista ecranizărilor
Mileniul Trei trăieşte în continuare obsesia amănuntelor legate de viaţă şi moartea pilduitoare a lui Iisus Hristos. Magia vieţii Sale a atras multă lume din teologie, literatură, artele plastice, muzică sau cinematografie. În acest din urmă capitol, există un număr mare de filme în care Mântuitorul este personajul central. Naşterea, Viaţa, Crucificarea, dar mai ales Miracolul Învierii au fost “ţelul” multor regizori, fiecare dintre ei având propria interpretare. În 1913, Papa Pius al X-lea interzicea cineaştilor orice film inspirat din Biblie. În ciuda interdicţiei papale, filmele inspirate din Cartea Sfântă sau din viaţa lui Iisus Hristos au început să apară pe ecrane, şi chiar să aibă succes.
Din 1898 până în prezent s-au realizat 17 filme mai importante despre viaţa lui Iisus Hristos: 1898, “Viaţă şi patimile lui Iisus Hristos”, regia lui Louis Lumiere; 1905, idem, Lucien Nonguet şi Ferdinand Zecca; 1906, “Viaţa lui Hristos”, Alice Guy şi Victorin-Hippolyte Jasset; 1907, “Ben Hur”, Sidney Olcott; 1912, “De la iesle la cruce”, Sidney Olcott; 1925, “Ben Hur: Povestea lui Hristos”, J.J. Cohn şi Fred Niblo; 1927, “Regele regilor”, Cecil B. DeMillle; 1935, “Golgotha”, Julien Duvivier; 1959, “Ben Hur”, William Wyler; 1961, “Regele Regilor”, Nicholas Ray; 1962, “Barabbas”, Richard Fleischer; 1965, “Cea mai minunată poveste spusă vreodată”, George Stevens; 1973, “Iisus Hristos Super-star”, Norman Jewwison; 1977, “Iisus din Nazaret”, Franco Zefirelli” (unul dintre cele mai renumite versiuni!); 1988, “Ultima ispită a lui Hristos”, Martin Scorsese; 2001, “Crucea”, Lance Tracy; 2004, “Patimile lui Hristos”, Mel Gibson.
“Duhul Sfânt m-a îndrumat în acest film” (Mel Gibson)
Nouă adaptare cinematografică reînvie cu mijloacele specifice artei dramatice ultimele 12 ore din viaţa lui Iisus, de la ultima Cina de Taina din Joia Sfântă la Învierea din Duminica Paştilor. Este un subiect grav, curajos dar şi pretenţios. Spectatorul trăieşte printr-o secvenţă de imagini profund realiste fiecare detaliu al Calvarului lui Iisus Hristos. Secvenţa biciuirii înainte de crucificare este aproape insuportabilă: sângele care ţâşneşte din corpul martirizat stropeşte chiar chipul călăilor, în timp ce Maria asista şi plânge cu demnitate… Hristos îmbrăţişează Crucea printre urletele şi scuipăturile unui popor care îl vrea mort… Soldaţii romani bat în cuie un corp deja martirizat… Imaginile sunt atât de crude, că ai vrea să strigi: Ajunge! Opinia publică din întreaga lume este şocată să vadă cu câtă eficientă şi putere reuşeşte acest film să provoace, în doar 126 de minute de proiecţie, sentimente contradictorii de oroare, de compasiune, de iertare şi de iubire faţă de moartea Omului Iisus Hristos.
Noul film a lui Gibson reînvie, de asemenea, veşnicele incertitudini istorice despre ultimele ore de viaţă ale lui Iisus, despre lumea în care a trăit acesta, despre antisemitism, despre Scripturi şi despre natura însăşi a credinţei.
Obiectivul lui Mel Gibson a fost acela că publicul să se întoarcă înapoi în timp şi să vadă Crucificarea “surprinsă în direct”. Scopul a fost atins pe deplin: “Este cea mai reuşită adaptare a unei istorii biblice, realizată de Hollywood.” (Michael McDved, critic de origine evreiască).
Regizorul Gibson a recunoscut că ideea de a realiza filmul în această variantă i-a venit în momentul crucial dramatic în care şi-a pus la îndoială credinţa în Dumnezeu.
Dezbateri polemice în presa scrisă
“Patimile lui Hristos”, filmul atât de lăudat şi blamat al americanului Mel Gibson despre Martiriul lui Iisus a fost lansat mondial la 25 februarie a.c. (“Miercurea cenuşie”) în peste 4000 de cinematografe din Statele Unite. Deşi criticat dur din cauza imaginilor prea violente pe care le aduce pe marile ecrane, casele de bilete au fost luate efectiv cu asalt de la primele ore ale dimineţii; sălile au fost arhipline cu oameni care urmăreau filmul cu lacrimi în ochi şi cu Biblia în mână. Primele impresii la cald au fost împărţite.
Majoritatea criticilor americani de film au susţinut că ultimele 12 ore ale vieţii lui Hristos sunt redate cu o violenţă ieşită din comun: “Filmul lui Gibson este o călătorie dezgustătoare spre moarte, o succesiune de trădări mişeleşti, lovituri de sânge şi durere.” (New Yorker); “Este descurajator să vezi un film cu atâta credinţă religioasă şi în acelaşi timp cu asemenea lipsa de graţie.” (New York Times); “Este cel mai violent film antisemit de la cele realizate de propagandă germană a celui de-al doilea război mondial.” (New York Daily News). Şi presa italiană a criticat cu cele mai dure cuvinte filmul lui Mel Gibson: “Care să fi fost motivele pentru care Gibson a cheltuit 25 de milioane de dolari pentru a finanţa şi apăra un film despre ultimele ore ale lui Iisus, făcut cu sensibilitatea unui boxer de categoria grea decis să distrugă fata adversarului pe ringul religiilor?” (La Republică); “Unele scene sunt atât de crude încât mulţi spectatori au întors capul său au închis ochii.” (Corriere della Sera).
În România, imediat după lansare, opiniile cele mai critice şi mai dure la adresa filmului le-a avut Andrei Oișteanu, profesor de istorie a antisemitismului de la Universitatea din Bucureşti, exprimate în cotidianul “Evenimentul zilei” (19 apr. A.c., p.16). După primele săptămâni de difuzare entuziasmul spectatorilor romani este destul de reţinut în comparaţie cu cel al occidentalilor. Unul dintre motivele acestui comportament social este şi acela că romanii au trăit zeci de ani sub povara crucii comuniste a secerii şi ciocanului, ei cunoscând dramatic, zi de zi, într-o formă specifică, conţinutul Patimilor lui Hristos.
De asemenea, mai multe organizaţii evreieşti l-au acuzat pe Gibson că a reluat în scenariul sau acuzaţia “evreii, popor deicid “(ucigaşi de Dumnezeu) exprimată în rugăciunea din Vinerea Mare, care a fost însă exclusă de către Conciliul al II-lea al Vaticanului în 1965.
Alţii au spus că peliculă este o capodoperă; spectatorii care ieşeau din sălile de cinema aveau numai cuvinte de laudă la adresa peliculei. “Uluitor”, “emoţionant” şi “impresionant” erau cuvintele pronunţate cel mai des de către persoanele chestionate.
“Este aşa cum s-au petrecut lucrurile”
Filmul “Patimile lui Hristos”, varianta 2004 a lui Mel Gibson, a fost criticat încă de la începerea filmărilor. Indiferent de gruparea religioasă din care făceau parte, clericii l-au acuzat pe Gibson de duritate şi antisemitism. Se mai făcuseră filme despre viaţa Fiului lui Dumnezeu, însă nici unul nu a fost aşa de realist în ceea ce priveşte trăirile fizice şi psihologice ale lui Iisus că cele din adaptarea lui Gibson.
Cu toate criticile şi acuzaţiile aduse în media internaţională, grupările religioase de catolici şi protestanţi din SUA au declarat că producţia lui Gibson urmăreşte, din punct de vedere religios și istoric, cu fidelitate textele biblice a celor patru Evanghelii.
Vaticanul a anunţat că Papa a vizionat filmul, dar nu îşi va face publică părerea despre el sau despre acuzaţiile de antisemitism aduse peliculei de unele grupări evreieşti. Totuşi, se zice ca Papa Ioan Paul al II-lea, după ce a văzut filmul, ar fi făcut următoarea remarcă: “Este aşa cum s-au petrecut lucrurile” sau, în altă formula, “Este cum a fost”. Ulterior, secretarul particular al Papei, arhiepiscopul Stanisllaw Dziwisz, a declarat că acesta nu şi-a exprimat opinia cu privire la filmul lui Gibson. Dar oricine vede filmul cu inimă deschisă şi cu textul Evangheliilor în minte nu poate constata altceva. Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Navarro Valls a declarat doar că acesta este “transpunerea cinematografică a faptului istoric care a fost răstignirea lui Iisus Hristos, după Evanghelie.” Acelaşi purtător de cuvânt a mai precizat ulterior că filmul reprezintă “o versiune cinematografică a Sfintei Scripturi. Dacă este antisemit, înseamnă că Biblia este antisemită”. Dacă filmul ar fi antisemit – explică acelaşi funcţionar – “acesta ar putea crea o problemă pentru dialogul creștin-ebraic, căci ar însemna că Biblia nu respecta adevărul istoric.” (Îl Messaggero).
După primele luni de proiecţie, filmul american “Patimile lui Hristos”, producţie independentă a actorului Mel Gibson, a fost comentat contradictoriu de către reprezentanţii bisericilor creştine şi marele public, pe de o parte, ca fiind un film violent, sângeros, crud şi brutal şi, pe de altă parte, că o potenţială poveste spirituală a dragostei, a suferinţei, a iertării şi a eliberării. Tocmai aceasta controversă născută şi menţinută în jurul peliculei face ca un film turnat într-o limbă moartă, fără staruri de primă mână, şi fără a apela la metodele de promovare tradiţionale să fie atât de dorit de vizionat. Răspunzând acuzaţiilor dure aduse de mass-media internaţională sau de grupuri religioase, actorul şi regizorul Mel Gibson îşi defineşte creaţia sa ca fiind ”un film despre luptă, speranţă, iubire şi iertare. Este versiunea mea despre ceea ce s-a întâmplat”.
(Va urma cu episodul “Poveste de Paşti”)
Documentar realizat de Ioan P. ALEXA