Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…
… încât Şi-a dat singurul Său Fiu, pentru că cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Se spune că ostaşii L-au adus pe Iisus în curtea palatului şi au adunat ceata soldaţilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care i-au pus-o pe cap, şi în mâna dreaptă I-au pus o trestie. Apoi au îngenunchiat înaintea Lui, zicându-i: “Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” După ce l-au batjocorit astfel, l-au dezbrăcat de haină stacojie şi L-au dus să-L răstignească.
După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi.
Era cam pe la ceasul al şaselea şi deodată s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Şi Soarele s-a întunecat, iar catapeteasma Templului s-a rupt în două. Iisus a strigat tare: “Tată, Îmi încredinţez sufletul în mâinile Tale!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. Când a văzut ce s-a întâmplat, sutaşul a slăvit pe Dumnezeu zicând: “Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!”
Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el un ucenic al lui Iisus. El s-a dus la Pilat şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat a poruncit să i-L dea. Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curata de în şi l-a pus într-un mormânt nou, săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.
La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit la mormânt. Şi iată că s-a produs un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas împietriţi. Dar îngerul a cuvântat către femei: “Nu vă temeţi, ştiu că voi îl căutaţi pe Iisus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat din morţi. El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta”. Ele s-au îndepărtat repede de mormânt, cu teamă şi cu mare bucurie şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar Iisus le-a întâmpinat, şi le-a zis: “Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi s-au închinat.
Aceasta este Povestea Paştilor, aşa cum este ea prezentată în Scriptură de către Sf. Matei, Sf. Marcu, Sf. Luca şi Sf. Ioan.
Viaţa lui Iisus Hristos – invitaţie la studiu şi lectură
Pe lângă textele Evangheliilor din Scriptură, despre viaţă şi activitatea mântuitorului Iisus Hristos s-au scris mii de lucrări teologice dar şi de ficţiune religioasă. Iată câteva dintre ele traduse în limba romana, după 1990, pe care le recomandăm celor interesaţi: Botezul lui Iisus (1997); Cartea pe care a scris-o Isus/Thiering, B. (2003); Culegere despre rugăciunea lui Iisus (1993); Epistola Domnului Iisus Hristos (1997); Cămaşa lui Cristos: Roman/Douglas, L.C. (1990); Chipul evanghelic a lui Iisus Hristos/Staniloaie, D. (1991); Crist şi condiţia umană/Bernea, E. (1996); Crucea lui Cristos/Stott, J.R.W. (1992); Cunoaşterea lui Hristos/Steiner, R. (1998); Evanghelia după Iisus/MacArthur, J.F. (1992); Evanghelia după Isus Cristos: Roman/Saramago, J. (1999); Fiul Omului: Viaţa lui Iisus/Ludwig, E. (2000); Iisus: Roman/Duquesve, J. (1995); Isus?: Cercetări asupra morţii/Kersten, H. (1996); Isus din Apocalipsă: Viaţa lui Isus după crucificare/Thierling, B. (2003); Iisus de-a lungul secolelor: Locul lui în istoria culturii/Pelikan, J. (2000); Iisus din Nazaret/Schlosser, J. (2003); Iisus Hristos/Bria, I. (1992); Iisus Hristos: Documente secrete (2000); Iisus Hristos sau Restaurarea Omului/Staniloaie, D. (1993); Isus Omul/Thiering, B. (2002); Izvorul de tămăduire: Meditaţia intru Iisus Hristos/Doboş, Al. (1995); Întoarcerea la învăţătura lui Hristos/Tolstoi, L.N. (1996); Mântuire deplină în Hristos/Darby, J.N. (1990); Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la Rugăciunea lui Iisus (1998); Misterul lui Iisus: Cugetări/Blaise, P. (1998); Misterul Sfântului Giulgiu din Torino/Silato, M.G. (1993); Naşterea lui Iisus (1997); Omul din Nazaret/Bourges, A. (1998); Parabolele şi învăţăturile Domnului Iisus Hristos (1994); Preoţia Mântuitorului Hristos.. /Mihalan, I. (1992); Puterea Numelui: Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă/Ware, K. (1993); Rănile Domnului/Suciu, I. (1992); Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt/Staniloaie, D. (1995); S-a născut Iisus Hristos/Caramaniu, E. (1999); Sfântul Graal şi sângele lui Iisus/Baigent, M. (2000); Texte din Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos… (1993); Viaţa mântuitorului nostru Iisus Hristos/Dickens, Ch, (1990); Viaţa neştiută a lui Iisus/Andreas, P. (2000); Viaţa mântuitorului nostru Iisus Hristos (2001)… [Lucrările pot fi consultate sau împrumutate la şi de la Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud din Str. Gării nr. 2]
“Evanghelia eretică” a lui Jose Saramago
Defăimări la adresa Mântuitorului şi a doctrinelor creştine au existat întotdeauna. În ultimii ani, una dintre cele mai cunoscute este cea stârnită de romanul “Evanghelia lui Iisus Hristos” (1991) aparţinând scriitorului portughez Jose Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998). Ediţia în limba romana, în traducerea Mioarei Caragea, a apărut în 1999 la Editura “Univers”.
Nucleul tematic în jurul căruia se construieşte romanul îl constituie păcatul omisiunii, păcatul de non asistență a unei persoane aflate în pericol, o crimă în concepţia civilizaţiei contemporane. Atenţionat din timp, Iosif, tatăl lui Iisus, îl salvează pe acesta de la masacru, dar nu face nimic pentru ceilalţi prunci inocenţi din Betleem, trăind până la moarte cu sentimentul vinovăţiei, sentiment transmis mai departe fiului care retrăieşte coşmarul infanticidului lui Irod. În concepţia literar-artistică al autorului, întreaga vină în acest caz îi aparţine lui Dumnezeu, care a manipulat evenimentul spre a-şi construi şi consolida puterea.
Cartea, în demersul ei epic, înscrie o serie de încălcări “scandaloase” ale dogmelor creştine, ca de exemplu: este contrazisă teza virginităţii Mariei; Iosif este un bărbat tânăr şi foarte activ din punct de vedere sexual, care are împreună cu Maria nouă copii; Iisus se naşte în urma împreunării carnale a părinţilor săi pământeni, act în care-şi amestecă “sămânţă” şi Dumnezeu; Iisus a trăit patru ani în deşert în compania Diavolului, după care va trăi o relaţie pasională şi carnala cu prostituata Maria Magdalena,…
La apariţie, în 1991, romanul a stârnit manifestări de protest în mediile catolice, care au depăşit graniţele Portugaliei. Punctul culminant al polemicii a fost atins când Ministerul Culturii, invocând motive religioase, a eliminat romanul de pe lista candidaţilor portughezi la Premiul Literar al Comunităţii Europene (1992). Eliminarea a fost urmată de retragerea tuturor candidaţilor portughezi.
Romanul polemic “Evanghelia după Isus Cristos” nu a fost scris pentru a întemeia o nouă erezie sau pentru a îndepărta pe credincioşi de la ortodoxie; este pur şi simplu o ficţiune literară în care Saramago utilizează liber şi creativ episoade din Evanghelii, cărora le schimba ordinea cronologică, le îmbogăţeşte sensul epic şi le reevaluează personajele. “Ceea ce îmi doresc, spunea Saramago într-un interviu, este ca această carte să nu fie citită numai din perspectiva aspectelor polemice – pe care, desigur, le are – ci să fie privită ca operă literară, ceea ce, în fond, şi este”.
Trebuie să mai menţionăm că Jose Saramgo, de 81 de ani, un important scriitor portughez contemporan, cu opera tradusă în peste 30 de limbi, cu 3,5 milioane de cărţi vândute în întreaga lume, este un ateu declarat şi un înfocat adept al comunismului. Ultima sa opera, “Eseu asupra lucidităţii”, lansat luna trecută, a suscitat o nouă polemică asupra felului în care funcţionează democraţia.
P.S. Varianta de mai sus a fost preluată din lucrarea: Poveste de Paşti/HOUGH SECHRIST, Elizabet şi WOOLSEY, Janette. – Iaşi: Institutul European, 1999, pp. 7-8.
(Va urma cu episodul “Cine l-a ucis pe Iisus Hristos?”)
Documentar realizat de Ioan P. ALEXA