BENJAMIN FRANKLIN: CELE 13 VIRTUȚI
1. “Cumpătarea – Nu mânca până la îngreunare şi nu bea până la ameţire. Franklin îşi începe lista cu această virtute deoarece este cea care îl învaţă să fie disciplinat şi îl ajută să le respecte pe celelalte.” Atunci când reuşeşti să îţi ţii pornirile naturale în frâu, capeţi încredere să îmbunătăţeşti şi alte aspecte ale vieţii tale.
2. “Liniştea – Nu spune decât ceea ce ar putea folosi altora sau ţie; evită conversaţiile mărunte.” Trăim într-o lume gălăgioasă şi agitată, dar este important să învăţăm când să deschidem gura.
3. “Ordinea – Lasă toate lucrurile pe care le ai la locul lor; acordă timp pentru fiecăre parte a ocupaţiei tale.” Pentru a avea succes în lumea ta, trebuie să fii organizat, dar nu te gândi la ceva complex şi exagerat. Fă schimbări mici, acţionează la timp, nu lăsa lucrurile să se adune şi îţi va fi uşor să îţi controlezi viaţa.
4. “Hotărârea – Fii hotărât să faci ceea ce trebuie; îndeplineşte fără greş ceea ce ai hotărât.” Nu te abate de la ce ţi-ai propus la primul obstacol.
5. “Chibzuinţa – Nu cheltui decât pentru binele tău sau al celorlalţi; nu irosi nimic.” Nu cheltui mai mult decât câştigi.
6. “Hărnicia – Nu pierde timpul; fii ocupat mereu cu ceva folositor; elimină toate acţiunile inutile.” Munca grea te va duce întotdeauna acolo unde meriţi.
7. “Sinceritatea – Nu-l induce în eroare pe celălalt, pentru că se va simţi rănit; gândeşte inocent şi drept, iar dacă vorbeşti, vorbeşte la fel.” Nu uita că minciuna nu îi răneşte doar pe ceilalţi, ci te va răni şi te tine.
8. “Dreptatea – Nu nedreptăţi pe nimeni făcându-i un rău sau neacordându-i beneficiile care cad în sarcina ta.” Fii corect cu toată lumea şi nu încerca să profiţi de alţii, pentru a ajunge departe.
9. “Moderaţia – Evită extremele; abţine-te să urăşti relele care ţi s-au făcut pe măsura gravităţii lor.” Nu ai nevoie de bogăţie, moderaţia este secretul fericirii.
10. “Curăţenia – Nu tolera murdăria corpului, a hainelor sau a locuinţei.” Curăţenia te ajută să îţi dezvolţi atenţia la detalii, disciplina şi ordinea.
11. “Calmul – Nu te lăsa deranjat de nimicuri sau de accidentele obişnuite ori inevitabile.” Este important să îţi păstrezi întotdeauna sângele rece şi să gândeşti raţional.
12. “Castitatea – Practică rareori sexul şi numai pentru a avea copii sau a-ţi păstra sănătatea; nu recurge niciodată la el din plictiseală, slăbiciune, pentru a distruge sau a strica reputaţia cuiva.” Poate este virtutea cel mai greu de urmat în societatea de azi, dar dacă reuşeşti să o faci, vei fi mult mai încrezător în tine.
13. “Umilinţa – Imită-i pe Iisus şi pe Socrate.” Oricât de bun ai fi, încearcă să nu fii arogant.
Sursa: https://www.thebookclub.ro/cele-13-virtuti-ale-lui-benjamin-franklin-pe-care-sa-le-urmezi/