– Cei care spun că nu se poate face nu ar trebui să-i întrerupă pe cei care o fac. – Proverb chinezesc
– Decide cine vrei să fii şi fă ceea ce ai decis. – Trupa The Awett Brother.
– Nu se poate vorbi despre pictură decât cu pensula în mână. – Cristi PUIU
– Priveşte în jur cu atenţie, oamenii de calitate nu sar în ochi. – Radu-Costin ŞTEFĂNESCU
– Tratează-ţi prietenii ca pe fotografii, punându-i în cea mai buna lumină. – J.J. CHURCHILL
– Un străin este un prieten pe care încă nu l-am întâlnit. – Marge DETON
– Faceţi corect ceea ce este corect fără să ezitaţi. – Proverb chinezesc
– Oamenii nu-ţi întind o mână până când nu le atingi sufletul. – Robin S. SHARMA
– Cine închide ochii spre trecut e orb în fata prezentului. – Richard von WEIZSACKER
– Singurele limite ale vieţii tale sunt cele pe care ţi le stabileşti singur. – Yogi RĂMÂN
– Nici un om nu e liber dacă nu este propriul stăpân. – EPICTET
– Nu exista acţiuni măreţe, există doar acţiuni mărunte pe care le faci cu mare dragoste. – Maica Sf. TEREZA din CALCUTTA
– Trăim pentru noi doar atunci când trăim pentru alţii. – Lev TOLSTOI
– Există două zile minunate în viaţa fiecăruia dintre noi – ziua în care ne-am născut şi ziua în care înţelegem de ce ne-am născut. – William BARCLAY
– Ceea ce gura se deprinde să spună, inima se deprinde să creadă. – Ch. BAUDELAIRE
– Cine priveşte în afara visează; cine priveşte înăuntru se trezeşte. – Carl JUNG
– Dacă priveşti în adâncuri, atunci şi adâncurile vor privi în tine. – Fr. NIETZCHE
– Nu spune niciodată că e ultimul tău drum. – ANONIM
– Să alegeţi din viaţă ceea ce este frumos, bun, onorabil, cinstit, corect. – Radu Costin ŞTEFĂNESCU
– Fericirea este compusă dintr-un corp lipsit de durere şi un suflet netulburat. – EPICUR
– Un intelectual rasat nu face reclamă, dar are idei! Cea mai scumpă” marfă”! Radu Costin ŞTEFĂNESCU
– Dacă prostia ar durea, majoritatea ar urla continuu. – Proverb românesc
– Democraţia fără un trai decent este un banc prost. – Franklin D. ROOSEVELT
– Se poate călători în felurite chipuri. Pe termen mai lung sau mai scurt, departe sau aproape, ca turist sau cu treabă. Dar, indiferent cum călătorim, fiecare călătorie ne schimbă viaţa. – Carmen-Francesca BANCIU.
– Tot ce faci în viaţă trebuie să faci bine. – Gurinder MAHARAJ
– Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă pierd totul. – Savatie BASTAVOI
– Tu urmează-ţi calea şi lasă-i pe oameni să vorbească ce vor. – DANTE ALIGHIERI
– Am să vă spun acum un secret, un foarte simplu secret – numai cu inima poţi vedea lucrurile corect, ce este esenţial este invizibil pentru ochi. – Antoine de SAINT-EXUPERY.
– Nu-ţi fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te opreşti. – SUN TZU.
– A căuta fericirea în afara noastră este ca şi cum am aştepta răsăritul soarelui într-o peşteră cu deschiderea spre miază-noapte. – Proverb tibetan.
– Fă-i celuilalt ceea ce ar vrea să-ţi facă el ţie, şi fă-i-o tu primul. – E.N. WESTCOTT
– Crezul meu este acesta: Fericirea este singurul lucru bun. Locul unde să fii fericit este aici. Timpul pentru a fi fericit este acum. Felul de a fi fericit este să îi faci pe alţii fericiţi. – Robert GREN
– Există multe cărări pentru a ajunge pe vârful muntelui, dar priveliştea este întotdeauna aceeaşi. – Proverb chinezesc.
– Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin faptul că se acoperă, dar nu se închid. – Alexandre DUMAS pere.
– Acelaşi om nu poate şti totul; fiecare e înzestrat cu alt dar. – EURIPIDES.
– Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce să facă, duşmanii îl obligă să facă ce trebuie. – Soren KIERKEGAARD.
– Când te iubeşti şi te accepţi aşa cum eşti, reuşeşti să deschizi extrem de multe punţi de comunicare cu interiorul tău. – Stelian CHIVU
– Un om poate fi considerat isteţ după răspunsurile pe care le dă. Un om poate fi considerat înţelept după întrebările pe care le pune. – Naguib MAHFOUZ.
(Va urma)
Alese de Ioan P. ALEXA