Într-un an, Nastratin sa urcat pe acoperișul casei, cu gândul să-l mai peticească, aici și acolo, ca să nu mai răzbească prin el, vânturile toamnei sau zăpezile iernii. Un drumeț necunoscut sa oprit la poartă și la început să strige cât îl țineau puterile.
„Hei, tu de pe casă? Vino un pic aici, am să-ți spun ceva!”
„Spune, de acolo, ce ai de spus, abia am urcat!” A strigat la rândul său, Nastratin.
„Nu pot să-ți spun în gura mare, este o taină, înțelegi? Așa că hai, vino până la mine!”
Nastratin sa dat jos de pe acoperiş şi sa apropiat de străin.
„Zii!”
„Dă-mi ceva de pomană”, ia suflat omul la ureche!
„Vino după mine”, i-ar răspuns tot șoptit, Nastratin!
Şi din nou sa urcat pe casă, urmat de astă dată, de cerşetor. Abia când au ajuns pe acoperiș, Hogea, sa aplecat spre acesta și încetișor ia spus:
„N-am ce să-ți dau prietene, cată-ți de drum!”
„Pentru ce nu mi-ai spus asta când mă aflam?” sa burzuluit cerşetorul la el.
„Dar tu, pentru ce nu mi-ai spus când mă aflam eu sus pe casă?”
Sursa: https://solascriptura.ro/ganduri