Un b?iat se sc?rpina întruna în cap. Într-o zi, tat?l l-a întrebat: „Fiule de ce tot te scarpini mereu în cap?”. „P?i”, r?spunse b?iatul, ” probabil pentru c
? sunt singurul care ?tie c? m? m?nânc?”.
Acesta este sim?ul l?untric! N
umai tu ?tii. Nimeni altcineva nu ?tie. Nu se ob
serv? din afar?. Când te doare capul, numai tu ?tii – n-o po?i dovedi. Când e?ti fericit, numai tu ?tii – n-o po?i dovedi. Ceea ce sim?i tu nu poate fi pus pe mas? pentru a fi inspectat de toat
? lumea, disecat, analizat.
De fapt, sim?ul l?untric e tat de l?untric încât nici nu po?i dovedi c
? exist?. De asta ?tiin?a continu? s?-l nege, dar negarea este nedreapt?. Pân? ?i omul de ?tiin?? ?tie c? atunci când iube?te are un sentiment l?untric. E ceva acolo! Nu un lucru, nu un obiect, nu ceva care s
? poat? fi ar?tat celorlal?i, dar totu?i ceva.
OSHO – Curajul, 2006