Universul este într-o armonie profund?. Numai omul a uitat limbajul armoniei, ?i menirea mea este s? i-l reamintesc. Nu eu creez armonia, armonia este realitatea ta.
Doar c? tu ai uitat de ea. Poate e firesc s? ui?i de ea. Când te-ai n?scut î n ea, cum s
? te gânde?ti la ea?
O parabol? str?veche spune c? un pe?te cu înclina?ii filozofice l-a întrebat pe alt pe?te: „Am auzit atâtea despre ocean. Unde este?”. ?i el era în ocean! Îns? s-a n?scut în ocean, a tr?it în ocean, a?a c? nu vedea oceanul ca pe ceva separat. Cel?lalt pe?te, mai b?trân, i-a spus: „Oceanul e ?sta, în care
ne afl?m”. Dar tân?rul pe?te filozof nu l-a crezut.
„Glume?ti. Ce nume?ti tu ocean e ap?. Va trebui s? mai întreb ?i pe al?ii, mai în?elep?i”.
Pe?tele ajunge s? ?tie de ocean numai atunci când e prins de pescar ?i scos din ocean, aruncat pe nisip.
Atunci, pentru prima dat? în?elege c? a tr?it întotdeauna în ocean, c? oceanul e via?a lui ?i c?, f?r? el, nu poate s
? supravie?uiasc?. Dar în cazul omului lucrurile stau altfel. Omul nu poate fi scos din existen??. Existen?a e infinit?, nu exist? ??rmuri pe care s? stai retras ?i s? vezi existen?a. Oriunde s-ar afla, el face parte din existen??.
OSHO – Creativitatea, 2006