Toţi dorim ca drumul în viaţa să ne fie fără obstacole, neted, întins ca un covor, şi, dacă se poate, presărat cu flori. Înţelepţii spun, dimpotrivă, că “nici un drum plin de flori nu duce la glorie” (La Fontaine), că “omul se descoperă pe sine atunci când se măsoară cu obstacolul” (Saint Exupery), că “valoarea oamenilor se măsoară după greutăţile biruite de ei” (Voltaire), iar “nenorocirile îi înălţă pe cei mari şi îi coboară pe cei mici” (M. Codreanu).
Necazurile, nenorocirile pot fi obstacole grele în viaţă, dar ele au şi o parte bună. Ne descoperă şi ne pun la încercare puterile, voinţa, inteligenta, ne ajută să izbândim când credem că am pierdut.
Când avem necazuri mari să ne amintim şi să rostim că o încurajare aceste îndemnuri ale lui Shakespeare: “Fii cu curaj, şterge-ţi ochii! Adesea căderea e un mijloc de a te ridica mai sus.” Şi “Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte.”
Mihai VLASIE – România liberă – Aldine, 27 martie 2009, p. 13.