Odată, un om sărac găsi pe drum trei galbeni. Strălucirea aurului din mâna lui stârni pofta de bogăţie şi acum mintea lui zbura la luxul de la palat, la mâncăruri alese, la straie scumpe, şi câte şi mai câte se pot cumpăra cu galbeni.
“Dar aceştia sunt numai trei galbeni, îşi spuse el, ce să fac mai întâi?”
Şi, ca să se gândească mai bine, se opri la primul han şi până una alta ceru un pui fript. Desigur că şovăi mult stăpânul hanului până să i-l servească; dar sărmanul om, ghicind motivul şovăielii, puse un galben strălucitor pe masă şi, cu un glas domol, îl mai rugă o dată:
– Fii bun şi adu-mi un pui fript!
Când privi galbenul, stăpânul hanului îngălbeni şi el, căci în aceeaşi clipă îi fulgeră prin minte că bărbatul din faţa lui nu putea fi decât un prinţ, sau oricum un mare bogătaş risipitor, căruia îi plăcea să umble travestit. Căci mai avusese el de-a face cu mulţi oameni de aceştia. Cerându-şi mii de iertăciuni, se retrase, cu mii de plecăciuni, ca să revină imediat după aceea cu un pui mare, fript.
Tot gândindu-se cum să facă să-şi înmulţească cei trei galbeni, el mai ceru între timp trei plăcinte cu mere şi vin bun, dar tot nu-i veni în minte nici o idee năstruşnică. Plictisit şi îngândurat, se ridică să plece. Spre mirarea lui, stăpânul hanului îi dădu înapoi galbenul pe care-l lăsase pe masă, împreună cu un coş cât toate zilele plin de bunătăţi şi, în timp ce se închină în faţa lui, până la pământ, îl rugă stăruitor să nu-l uite:
– Onorat de prezenţa domniei-voastre în hanul meu, vă rog să nu uitaţi purtarea mea cu Înălţimea Voastră şi, când oi avea şi eu vreo rugăminte, să mi-o împliniţi, încheie hangiul, întinzându-i timid coşul cu bunătăţi.
– Îţi mulţumesc, omule, şi fii sigur că nu voi uita bunătatea ta, îi răspunse omul cel sărac, uluit de puterile miraculoase ale galbenului.
Şi de unde credea că pierduse unul din galbeni, rămăsese cu tot ce venise, ba pe deasupra, avea acum şi un coş plin de bunătăţi, pe lângă supunerea şi preţuirea hangiului.
Ceea ce se petrecuse la han îi dădu ghes să mai intre şi la croitorul de alături. Între timp, o slugă a hangiului îl prevenise pe croitor ca un prinţ de seamă se afla acolo, îmbrăcat în cerşetor. Omul cel sărac intra să-şi comande un costum frumos. Croitorul începu să-i arate cele mai fistichii şi mai înzorzonate costume:
– Tot ce vă place din prăvălia mea va aparţine şi mă voi simţi îndatorat dacă vă alegeţi ceea ce doriţi, fără a-mi plăti nici un galben, ci doar cu rugămintea ca de azi încolo să vă faceţi costume numai la mine, îi vorbi croitorul.
Şi omul cel sărac îşi alesese câteva din cele mai frumoase costume şi-i făgădui croitorului că numai la el va veni să cumpere. Plecând cu costumul, croitorul îi spuse că după colţ îl aşteaptă caleasca lui.
Lângă croitor locuia cizmarul; fiind prevenit şi el, povestea se desfăşura la fel, încât omul cel mai prăpădit şi mai neştiut de nimeni, din zorii zilei, ajunsese cel mai împopoţonat şi cel mai vestit până la asfinţitul soarelui.
Văzându-l vecinii cât de încărcat de lucruri scumpe se întorcea acasă, când ştiau ei cum plecase în zori, se minunară şi-l întrebară:
– Dar prin ce minune te-ai îmbogăţit aşa într-o singură zi? Ce comoară ai găsit?
– N-am găsit decât trei galbeni în drum, dar până seară s-au înmulţit. Dacă oţi găsi şi voi, veniţi şi vă voi spune toată povestea, le răspunse el simplu.
Dar n-a venit nimeni să-l roage să-i povestească, fiindcă nimeni n-a mai găsit de atunci nici un galben pe drum, darămite trei!
Sursă: Povești nemuritoare, Ed. Ion Creanga, 1980.