Totul a început atunci când criticul Mark O’Connell a mărturisit în „New Yorker” că doar rareori termină de citit o carte. „Îmi place prea mult să citesc, nu pot spune ‘nu’ unei cărţi noi”, declară criticul. Provocată de această afirmaţie, publicaţia „The Atlantic” a întocmit o listă a tipurilor de cititori. Iat-o:
Cititorul care urăşte – care detesta autorul, scriitura, finalul, introducerea şi care totuşi nu se poate opri din citit. „Dacă eşti un astfel de cititor, vei citi fiecare obiect al urii tale până la ultimul rând şi este posibil ca, atunci termini cartea şi o arunci în celălalt capăt al camerei, să faci asta cu un frison secret, de satisfacţie, fiindcă gestul îţi provoacă o uriaşă plăcere. ”
Cititorul cronologic – cel care citeşte o carte după alta, metodic, încet şi sigur, fără să le lase din mina până la final.
Cititorul distrugător – la finalul lecturii, cartea lui pare să fi trecut printr-un război: are paginile boţite şi murdare, unele lipsesc, iar cartea este plină de nisip. Lor li se recomandă să cumpere cărţi electronice.
Cititorul care nu citeşte (1) – iubeşte nespus cărţile, le cumpăra pe capete, dar este mult prea ocupat şi nu are timp de lectură. Dar şi când se apucă de citit…
Cititorul care nu citeşte (2) – nu iubeşte deloc cărţile. Acestea sunt bune numai pentru a fi expuse în biblioteci din lemn scump pentru decor şi/sau impresionarea vizitatorilor.
Bibliofilul – este opusul cititorului distrugător. Mai mult decât lectură, el iubeşte la nebunie cărţile vechi, cu pagini îngălbenite, foşnetul cărţilor nou-nouţe, cărţile găsite pe stradă, cele cartonate etc. Este cititorul care nu va face niciodată rău unei cărţi.
Anti-cititorul – o versiune a celor care afirmă „Nu mă uit niciodată la televizor, nici măcar nu mi-am cumpărat unul! „. Pentru acesta, cărţile au prea mult text de citit, o postare de blog este prea lungă. Este cel care, dacă va scrie un comentariu pe internet, se va exprima prin abrevieri de genul „LoL” sau „TLDR” („Too long; didn’t read”).
Cititorul „cross under” – termenul folosit de „The Atlantic” se referă la cititorii care nu respecta categoriile de vârsta: maturi care preferă cărţile pentru copii şi tineri sau, dimpotrivă, puşti care citesc cărţi pentru adulţi.
Cititorul „multi-tasking” – este capabil să lectureze cincisprezece cărţi în acelaşi timp şi are „un mod de a citi apropiat de «dragostea la liber» a hippiotilor”. Spun cei de la „The Atlantic”: „Nu eşti pregătit de o relaţie serioasă cu o carte, dar faci o treabă foarte bună ieşind la întâlniri cu toate cărţile până te vei maturiza”.
Cititorul adormit – este cel care are timp de lectură numai în pat şi care reuşeşte să citească doar câteva rânduri înainte de a adormi.
Cititorul snob – citeşte doar cărţile bine primite de critici, nu da atenţie listelor de bestselleruri, se simte ofensat de ediţiile ieftine şi cumpăra doar ediţii cartonate.
Cititorul fidel – pentru el există doar autorii care îi plac şi citeşte numai ce scriu aceştia, bun sau rău. Toată lumea ştie ce să le cumpere cadou acestor cititori.
Ascultătorul de audiobook – „Există loc şi pentru voi, persoanele ale căror urechi ţin loc de ochi”, scriu cei de la „The Atlantic”.
Mai există şi „cititorul conştient” (citeşte numai cărţi din care poţi să înveţi ceva sau slujesc idealuri măreţe, detesta în general ficţiunea), „criticul” (adoră mai ales cărţile pe care poţi să le discuţi), „cititorul uşor influenţabil”, „cititorul compulsiv”, „re-cititorul” (care reciteşte fără să se poată opri).
La toate aceste categorii, slate.fr mai adăugă una: „cititorul care crede că literatura a murit odată cu Steinbeck” – cel care decretează că „literatura contemporană e un gunoi şi nu mai poate fi numită literatură”.
Dragoş COJOCARU – Suplimentul de Cultură, an. 8, nr. 366/15-21 sept. 2012, p.14
Sursă: http://www.ziaruldeiasi.ro/suplimentul-de-cultura/ce-fel-de-cititor-esti~ni8tes