Un împ? r
at era pe un vas împreun? cu unul dintre cei mai buni servitori ai s?i. Servitorul, care nu mai fusese niciodat? pe mare, a stat î n burta goal
? a vasului ?i a ?ipat, a plâns, a tremurat ?i s-a tânguit o bun? parte din drum.
To?i erau dr?gu?i cu el ?i încercau s?-i calmeze temerile, dar bun?tatea lor ajungeau doar la urechile sale, nu ?i la mintea sa tem?toare.
Unul din sfetnicii împ?ratului n-a mai putut suporta s? aud? ?ipetele servitorului, iar voiajul pe apele albastre, sub cerul azuriu, nu mai era o pl?cere pentru el. Atunci s-a adresat împ?ratului: „M?ria ta, cu permisiunea voastr
? eu îl pot calma”. F?r? a ezita nici un moment, împ?ratul i-a dat voie s? fac? ceea ce credea acesta de cuviin?? pentru a rezolva problema. Sfetnicul a ordonat unui marinar s?-l arunce pe servitor peste bord; marinarul s-a îndreptat bucuros c?tre plâng?cios ?i l-a aruncat în ap?. Speriat, sim?ind c? se scufunda, acesta a reu?it s? se aga?e de vas ?i i-a rugat s?-l ia din nou la bord. Marinarii l-au tras de p?r înapoi.
De atunci el a stat foarte lini?tit într-un col?. Nimeni n-a mai auzit nici un ?ip?t din gura lui.
Împ?ratul era uimit ?i l-a întrebat pe sfetnic: „Ce în?elepciune este cuprins? în aceast? ac?iune?”.
Sfetnicul i-a r?spuns: „El nu a gustat niciodat
? sarea m?rii. ?i nici nu a ?tiut cât de mare era pericolul în ap?. Astfel el nu putea ?ti cât de minunat este s? aib? scânduri trainice sub picioarele lui”.
Ion DAFINOIU – Elemente de psihoterapie integrati
v?, 2001