Îmi amintesc cum, în 1982, ?edeam acolo cu so?ia mea, Christina, privind întâia dat? la un continent, Africa, de peste o întindere îngust? de ap?. La acea vreme nici nu visam c? momentul tihnit de dup?-amiaz? va inspira o scen
? din cea mai cunoscut? carte a mea: „Alchimistul “. A?a cum nici istorioara de mai jos, auzit? în ma?in?, va servi drept un excelent exemplu pentru to?i aceia dintre noi care caut? echilibrul între pedeaps? ?i compasiune.
Un negustor ?i-a trimis fiul s? înve?e Secretul Fericirii de la cel mai în?elept om de pe lume.
Dup? ce a r?t?cit patruzeci de zile prin de?ert, tân?rul a ajuns la un castel falnic, în?l?at pe vâ rful unui munte.
Acolo tr?ia în?eleptul în c?utarea c?ruia pornise tân?rul. Dar, în loc s?-l întâlneasc? pe omul cel sfânt, eroul nostru a nimerit într-o înc?pere ce forfotea de lume; negustori care veneau ?i plecau, lume aduna
t? pe la col?uri, muzic? pl?cut? urechilor ?i o mas? întins?, înc?rcat? cu cele mai alese feluri din partea aceea a lumii.
În?eleptul vorbea cu fiecare dintre cei prezen?i, a?a c? tân?rul a a?teptat do
u? ceasuri pân? s?-i vin? ?i lui rândul la audien??. În?eleptul a ascultat atent ?i cu mult? r?bdare motivul pentru care se afla tân?rul acolo, dar i-a r?spuns c?, pentru moment, nu are timp s?-i explice Secretul Fericirii. I-a sugerat în schimb s? se plimbe prin castel ?i s? se întoarc? dup? dou? ceasuri.
„Înainte îns?, vreau s?-?i cer o favoare “, a ad?ugat el, înmânându-i tân?rului o linguri?? în care a turnat dou? pic?turi de ulei. „Plimb?-te f?r? s? ver?i uleiul din linguri?a asta “.
Tân?rul a început s? urce ?i s? coboare sc?rile castelului, având tot timpul ochii a?inti?i la linguri??. La cap?tul celor dou? ore, s-a înf??i?at din nou în?eleptului.
„Ei bine “, a întrebat acesta, „ai v?zut tapiseriile persane atârnate pe pere? ii sufrageriei mele
? Ai admirat gr?dina ce i-a luat zece ani mai-marelui gr?dinarilor s-o creeze? Ai observat frumuse?ea pergamentelor din biblioteca mea? “.
Încurcat, tân?rul a m?rturisit c? nu a v?zut nimic, singura lui grij? fiind s? nu verse pic?turile de ulei încredin?ate de în?elept. „Atunci, mergi înapoi ?i uit?-te la minunile din lumea mea “, i-a spus acesta. „Nu te po?i încrede într-un om, dac? nu-i cuno?ti ?i casa “.
Ceva mai lini?tit, tân?rul a luat linguri?a ?i a plecat s? se plimbe din nou prin castel. De data aceasta, a fost atent la toate operele de art
? ce împânzeau înc?perile din tavan în podea. A v?zut ?i gr?dina, ?i mun?ii din jurul palatului, a admirat delicate?ea florilor ?i rafinamentul cu care fiecare oper
? de art? era plasat? pe locul ei. Reîntors la în?elept, i-a povestit în detaliu tot ce v?zuse. „Dar unde sunt cele dou? pic?turi de ulei pe care ?i le-am încredin?at? “a întrebat b?trânul.
Uitându-se în linguri??, tân?rul ?i-a dat seama c? v?rsase uleiul. „Ei bine, acesta e singurul sfat pe care ?i-l dau “, i-a spus în?eleptul în?elep?ilor. „Secretul Fericirii const? în puterea de a observa toate minunile lumii f?r? a uita vreodat? de cele dou? pic?turi de ulei din linguri?? “.
Paulo COEHLO
Sursa: Adev?rul, 1 sept. 2009