Triste?ea este o stare moral?, aparent prezent? în via?a noastr? a tuturor…
Frecven?a triste?ii nu ne îndrept??e?te s? o socotim o stare banal?: semnele prezen?ei ei nu sunt întotdeauna cele mai proprii expresii ?i cele mai juste înf??i??ri ale con?inutului s?u de via??. Prin formele ce le ia, triste?ea apare ca o alc?tuire fluid?, colorat? ?i muzical?, dar prin natura ?i rostul ei are un sens existen?ial.
Triste?ea nu este o simpl
? reverie sau o stare p
rodus
? de contradic?iile materiale ?i sociale pe care omul le tr?ie?te zilnic. Ea merge profund pe planul interior pân? la locul unde condi?ia uman? poate intra în derut?. Totu?i triste?ea nu cunoa?te neantul dezn?dejdii: nelini?tea ei este purt?toarea unei suferin?e în care speran?a este activ?. Triste?ea nu este o stare de n?ruire interioar?, ci una de îndurerat? crea?ie…
Triste?ea, a?a cum am mai spus, este prin excelen?? o stare poetic? ?i muzical?: din ea cre?te ritmul ?i o imagine c
olorat? a vie?ii, tonul ?i m? sura ei de mister.
Triste?ea, aparent pasiv?, este o stare de înflorire spiritual?: ea nu este activ
? în sens exterior, ci interior, contribu?ie a dimensiunii metafizice a omului ?i stimulent al setei de absolut. Pe aceast? cale triste?ea ne d? întâlnire ?i cu dramatica stare de insuficien??, de gol ?i infirmitate.
Posibilit??ile deschise de triste?e pot merge în sens contrar, dublu: ea poate duce la angoas? ?i disperare, dar tot atât de bine la actul salv?rii; aceasta depinde de modul cum este orientat?: dac? accentul cade pe infirmitate sau pe setea de împlinire.
Ernest BERNEA – Cel ce urc
? muntele, 1996.