E rost de înc?rc a
t bateriile în aceste trei zile. Dar doar slujba de Pa?te urmat? de un dezm?? pantagruelic nu vor fi suficiente pentru creierul nostru tensionat de stres ?i de rutin?. Pentru odihn?, el are nevoie de stimuli miezo?i, c?ci nu-i organ mai minunat ?i mai preten?ios. Am g?sit trei c?r?i, ca
trei trepte, care odat? urcate aduc lini?tirea creierului ?i îmblânzirea timpului.
PRIMA TREAPT?
Nu e întâiul roman despre adolescen?? scris în România. “Adolescentul miop” era prototipul la care au visat to?i liceenii cu veleit??i intelectuale, r?mânând totu?i o figur? de la extrema cultivat? a spectrului ado. În “Baiu?eii” pe de alt? parte, ne-am recunoscut fiecare. Filip ?i Matei Florian au f?cut parte, la fel ca trei sferturi dintre cititorii lor, din pr?sila acelei respectabile ?i tipicare burghezii de bloc comunist. Dar pân? la Dan Lungu, pu?ini s-au încumetat s? scrie povestea adolescen?ilor-golani. Nu cei din Pia?a Universit??ii. Nu. Golanii de butuc, ?ia cu scuipatul puternic ca pumnul, sunt personajul principal din “În iad toate becurile sunt arse “. E ciudat de familiar? lumea din “iadul” lui Lungu. Aveam ?i eu un Bastârc? la bloc ?i nu de pu?ine ori m-am întrebat ce-i trecea malacului prin minte. Am aflat abia acum, din povestirile lui Lungu. Amestecul de argou (incredibil de autentic, mi-am reamintit expresii întregi) ?i fragilitate e savuros. De altfel, Dan Lungu a crescut în vecin?tatea unei astfel de lumi, fiind b?iatul cuminte dintr-o periferie dubioas?. E acolo în carte, o propozi?ie adânc de trist?: “O via?? întreag? f?r? Mo? Cr?ciun, a?a cum urma s? fie a lui, i se p?rea un lucru cumplit”. Când treceam pe cel?lalt trotuar ca s? evit scuipatul lui Bastârc?, nu-mi imaginam nicio clip? c? sunt mult mai norocos decât el, tr?indu-mi primii 7 ani într-o cas? în care Mo? Cr?ciun nu murise. Un noroc pentru care nu am niciun merit. Aceasta e treapt
? pe care am urcat-o, citind “În iad toate becurile sunt arse”: a smereniei.
<<E dureros s? o afli, îns? nimeni nu are timp de nimeni. Oamenii ar trebui s? poarte microfoane în cap. Conecta?i la difuzoarele din pia?a public?, singur?t??ile ar fâ?âi sfâ?ietor, melancoliile ar gâlgâi somnoros, oamenii s-ar auzi altfel decât cum îi vedem. >> (“În iad toate becurile sunt arse”, Dan Lungu, ed. Polirom 2011)
[Prezentare editur?: http://www.agentiadecarte.ro/2011/02/%E2%80%9Cin-iad-toate-becurile-sint-arse%E2%80%9D-de-dan-lungu/]
A DOUA TREAPT?
E o carte excep?ional? cu un titlu excep?ional de prost. Cine s-ar apuca s? deschid? o copert? pe care scrie “Amor intellectualis “? Latina a decedat acum vreo 20 de ani, pe banca unei clase ie?it? s?-?i decline energiile pe terenul de fotbal.
Nici chiar subtitlul, “Romanul unei educa?ii”, nu îndeamn? la prea mult? curiozitate. Educa?ia st? s? moar? de plictis în fa?a televizorului. Cu toate astea, Ion Vianu a scris cartea anului. Cu sau f?r? premiile primite, aceasta autobiografie fic?ional? (c?ci sl?biciunea memoriei e suplinit? de puterea fanteziei scriitorului) are desimea diafan? a unui copac înflorit. Ion Vianu este unul dintre cei mai comple?i ?i discre?i intelectuali romani (combina?ie rarisim?) în via??. Ra?ionamentele sale sunt elegante ?i în acela?i timp nemiloase. Dar aceasta combina?ie rar? nu este întâmpl?toare. Educa?ia excep?ional? pe care a primit-o nu putea produce un altfel de personaj.
Ion Vianu nu este n?scut, ci f?cut. O dovedesc oamenii pe care-i întâlnim în “Amor intellectualis”: Tudor Vianu, criticul ?i tat?l s?u, monseniorul Vladimir Ghika (c?lug?rul ascet a l?sat o impresie puternic? asupra tân?rului Vianu), intelectualul Edgar Papu (al c?rui destin halucinant este într-un fel recuperat de aceast? carte), concertele în care un Enescu adus deja de spate îi deschidea adolescentului o lume inaccesibil? prin cuvinte. Dar nu e o carte pentru snobii doborâ?i la pomenirea oric?rui nume ilustru. Cad mituri aici, se disec? ispite, se dezv?luie mecanismul de ceasornic din spatele unor alegeri. E lumea intelectualit??ii romane?ti îngenuncheat? de comuni?ti ?i povestea supravie?uirii lor, cu micimi ?i eroisme inutile. E lumea viciat? în ciuda c?reia Ion Vianu s-a format, primindu-?i educa?ia nu ca un orbete ron??ind un diamant, ci ca un alchimist descoperindu-?i piatra filozofal?. Aceasta e treapta pe care am urcat-o, citind “Amor intellectualis”: c? aurul e aur doar atunci când ?tii s?-l recuno?ti.
<<A fi liber însemna s? te hot?r??ti, ?i cum puteai s? o faci dac
? nu aveai un crez adânc? Acest crez lipsind, orice decizie nu putea fi luat? decât prin voia întâmpl?rii. Deci: singura libertate este s? faci ce este greu; ?i greu cu adev?rat nu este decât ceea
ce angajeaz? fiin?a ta în totalitate. >> (“Amor intellectualis”, Ion Vianu, ed.
Polirom, 2010)
[Ce zice criticul Daniel CRISTEA-ENACHE: http://atelier.liternet.ro/articol/9465/Daniel-Cristea-Enache/Frumosii-tineri-Amor-intellectualis-Romanul-unei-educatii-de-Ion-Vianu.html]
A TREIA TREAPT?
De?i oficial nu e roman, “Jurnalul de r?zboi” (parte a seriei “Arhiepiscop în România”) scris de Raimond Netzhammer e mult mai palpitant decât romanele tocmai pomenite. Netzhammer, arhiepiscopul catolic de Bucure?ti pân? în 1924, a ?inut un jurnal fascinant între 1914-1918. Pozi?ia privilegiat? în care se afla, aceea de reprezentant al Vaticanului neutru, îi oferea acces la diploma?ii ambelor tabere implicate în r?zboi, dar îl transform? ?i într-un partener de dialog c?utat atât de politicienii romani cât ?i de familia regal?. Moartea regelui Carol, isteria pro-francez? a bucure?tenilor, intrarea ocupan?ilor germani în capital?, toate sunt descrise cu obiectivitatea str?inului care cunoa?te bine ?ara în care tr?ie?te. Tabloul e uluitor prin similitudinea lui cu un altul, pe care îl cunoa?tem mult mai bine: cel al prezentului. Într-o audien?? la împ?ratul austro-ungar, acesta îi spune lui Netzhammer: “?i românii din Ardeal, spune împ?ratul, sunt buni ca popor ?i ca ??rani, dar intelectualii o adun?tur?…”. E cea de-a treia treapt? pe care am urcat-o, zâmbind ironic la gândul c? ne schimb?m vai, atât de pu?in.
<<Scurtele caracteriz?ri pe care le face regele [Ferdinand] acestora [politicienilor] sunt t?ioase ?i juste ?i amintesc de acelea pe care atât de adesea le-am auzit din gura regelui Carol despre politicienii s?i: “lipsit de caracter”, “amoral”, “cinic”, “be?iv” ?i “vândut”. >> (“Arhiepiscop în România”, Raimond Netzhammer, 1993)
Vlad MIXICH – 22 aprilie, http://www.contributors.ro/cultura/trei-carti-de-citit-pentru-linistirea-creierului/