M? ?in dup? ne a
Vacu. ?i a?a trece timpul. De când lucr?m pe ?antier împ?r?im amândoi diminea?a în felii egale ?i bem apa de la ci?meaua din col?. ?i pentru c? tot ajungem la col?, nea Vacu o întreab? pe l?pt?reasa cât e ceasul. De obicei e ?apte f?r? zece. ?i, dup? ce ne spune, nea Vacu m? ia de mân? ?i alerg?m spre ?antier. Ne oprim brusc la poart? ?i ne aranj?m hainele pu?in, iar eu îmi trec mâna prin p?r ?i-l salut?m pe nea Victor, care la ora asta m?nânc? pâinea cu brânz? în baraca lui. De câtva timp nu r?spunde la salut, spunându-ne c? a venit toamna. Pân? acum flutur? prin fa?a noastr? o batist? acceptabil de curat? ?i ne spunea c-o s? fie cald toat
? ziua. Lâng? betonier? e un salcâm mare. A r?mas acolo de când au fost demolate cl?dirile alea vechi. Pân? s? vin cu nea Vacu pe ?antier, to?i b?ie?ii ne juc?m ascunsa pe aici. Acum n-a mai r?mas decât salcâmul ?sta mare.
– Auzi, nea Vacule, cum intr? toamn? în el? Nea Vacu fumeaz? ?i-i salut? pe to?i cei pe lâng? care trecem. ?i eu m? ?in dup? el, n-are rost s? mint acum, mândru. C? nea Vacu a f?cut odat? par
iu cu nea Simion c
? el poate s? ridice o ?eav? de nu ?tiu câte kilograme. ?i nea Simion a râs de el, iar nea Vacu dup? ce ?i-a terminat ?igara a ridicat ?eav? ?i i-a strigat lui nea Simion c? dac? vrea i-o arunc? ?i în cap. Dar nea Simion e om bun. Când m? vede îmi întinde mâna ?i-mi zice: “noroc b?iete” iar eu îi r?spund:
– S? tr?ie?ti, nea Simioane!
De când lucrez cu nea Vacu la betonier?, îmi place s? m? urc pe acoperi?. M? urc pe acoperi? ?i dau cu capul de frunzele de salcâm. Cad multe. C? sunt foarte galbene ?i-abia acum simt c? buza de jos îmi tremur? pentru c? diminea?a e r?coare ?i parc? îl aud pe nea Vacu cum îmi strig? s?-mi iau puloverul peste c?ma?a. În diminea?a asta nea Vacu st
? rezemat de un stâlp de lemn al betonierei ?i nici nu se uit? la mine.
– Ce ?i-a spus Simion asear??
– S? m? duc în seara asta la el…
– Nu, te duce.
– Da’ de ce, Nea Vacule?
– M?, nu te duce, eu atâta-?i spun !
Nea Vacu nu se uit? la mine. ?i-a?a:
– Eu m? duc, nea Vacule. Ce ! O s?-mi dea s? ling sare ?
?i toat? ziua nea Vacu se mi?c? greoi. Sculpteaz? în aer ni?te gesturi inutile, ?ip? la mine.
Îl las s? ?ipe, iar eu îmi fac ca de obicei socoteli. ?i m? urc pe betonier?, pentru c? de acolo aud precis toamna. Cu toate astea îmi vine, f?r? s? vreau s?-l strig pe nea Simion care lucreaz? cu aparatul de sudur? jos, în curte. Dar nu-l strig. Pentru c? asta l-ar înerva r?u pe nea Vacu.
Niciodat? n-a f?cut lucrul ?sta. S? plece la c?min f?r? mine. Nici nu ?tiu când a plecat.
Spre sear? se l?s? iar r?coare ?i-mi arunc puloverul pe umeri. « ?i-apoi nu aveam ce face. Eu nu i-am spus s? plece f?r? mine ».
Dau cu piciorul în pietre ?i m? zgâiesc la plopii de pe margine. “Toamna care ai n?scut t?cerea plopilor!”
Soarele ?i-a?a nu se vede. E în spatele meu ?i mi se pare c? s-a încurcat în schelele ?antierului. Pe strada asta st? nea Simion. Are un liliac la poart? ?i când strig:
– Nea Simioane!
iese ?i-mi deschide poarta foarte încet, de parc? i-ar fi fric? de cineva.
În fond n-am mai nimic de f?cut. Eu trebuie, doar, s?-l ?in pe nea Victor de vorb?. Restul, a zis nea Simion c?-l intereseaz? pe el ?i pe Radu. Numai s? nu tr?nc?nesc. Dar eu ?tiu c? vrea s? fure vreo zece saci de betonier?.
Nea Vacu a venit pe la noua betonier?. M?-ntreab? foarte repede unde am dormit ast? noapte ?i-i spun:
– La nea Simion.
N-apuc s? termin c?-mi d? o palm? ?i cu ocazia asta simt într-adev?r c? a venit toamna pentru c? p?mântul e umed de brum?. Nu m? sup?r ?i nici nu plâng. Lucrez toat? ziua lâng? nea Vacu dar nu-i spun nimic. Nici m?car c? în noaptea asta nu o s? dorm cu el la c?min. Ce galbene sunt frunzele de salcâm! M-am obi?nuit cu ele. Aproape c? nici nu le mai v?d.
Când vine Pascu, tovar??ul inginer, nea Vacu m? ar?t? cu degetul.
– El e!
“Doamne, ce toamna!” Soarele se mi?ca inutil, cu gesturi feline, la amiaz? iar eu m? uit la el proste?te. M? trezesc c? spun:
– Nu ?tiu nimic tovar??e inginer.
Tovar??ul Pascu e tân?r. “O fi mai mare ca mine cu vreo ?apte-opt ani.” Are o fat? ca de domni?oara dar are ni?te ochi… ?i când m? uit în ochii lui, nu ?tiu de ce mi se face pu?in fric?. Pu?in, pentru c? îl ?tiu pe nea Vacu lâng? mine. Dar ne Vacu se uit? la mine la fel ?i simt cum încep s? m? bâlbâi.
Tovar??ul Pascu îmi d? num?rul lui de telefon ?i-mi spune c? poate m? r?zgândesc.
M? uit în ochii lui de parc? m? oblig? cineva s? fac lucrul ?sta. Mi-e ru?ine de nea Vacu. Precis, precis nu ?tiu pentru ce ?i-mi caut de lucru în betonier?. Nea Vacu ridic? ni?te saci de ciment, îi b?nuiesc mu?chii încorda?i sub c?ma?? ?i dintr-o dat? îmi aduc aminte de nea Simion.
“Îi spun. Îi spun totul. Chiar dac? o s?-mi dea o sut? de palme!”
Dar nu pot.
Nea Vacu a plecat iar înainte. Lucrul ?sta m? enerveaz?.
Pentru c? voiam s?-i spun pe drum totul.
Hoin?resc cu puloverul peste c?ma??, num?r pomii de pe marginea drumului. ?i plopii desfrunzi?i…
“Ce toamn?!” M? opresc ?i m? mir. M? gândesc la nea Vacu. A?a trece timpul mai repede.
?i calc pe frunzele atât de galbene c?zute din pomi.
Când îl v?d pe nea Simion ?i pe Radu, e destul de întuneric ?i m? uit peste case ca s? v?d schelele ?antierului. “Ce repede trece ziua!”
– Gata m?, du-te! ?uier? nea Simion. ?i nu uita! M?car s?-l tragi de mânec?. Auzi? Hai c? nu e?ti b?iat prost… ?i vezi, când pleac? de la poarta s? arunci cu o piatr? pe betonier?…
Îi v?d cum trec pe lâng? mine. Sunt pu?in gârbovit din cauza întunericului.
Încep un gând : « mi-e somn ?i mi-e frig »
Pip?i buzunarul ?i ghicesc acolo hârtiu?a cu num?rul de telefon. M? gândesc la nea Vacu. ?i timpul trece foarte greu. M? gândesc c? doarme. ?i mi se face dintr-o dat? frig. “Nu se poate – zic – nu se poate!”
Scot hârtiu?a din buzunar ?i m? gândesc la gestul cu care am b?gat-o acolo. Citesc automat cifrele în?irate acolo ?i-mi aduc aminte de Pascu.
F?r? s? cred, alerg. Acum ?tiu foarte bine unde merg, pentru c? hârtiu?a îmi flutur? între degete. Trec pe la poart? ?i nea Victor vrea s? m? întrebe ceva. Dar cred c? a r?mas cu mâna în aer, fiindc? e foarte frig ?i ca s? m? întorc n-ar avea absolut nici un sens. Intru în cabina telefonic?, fac tot ce trebuie ?i când aud vocea lui Pascu înm?rmuresc.
?ov?i pentru c? nu ?tiu cum trebuie s? încep, aud foarte clar un alo! ?i ca s? scap de toate spun:
– În seara asta la zece…
Dup? ce o întreb?m pe l?pt?reas? cât e ceasul m? uit mirat la nea Vacu. E doar ?ase ?i jum?tate. Se uit? la mine ?i-i v?d ochii obosi?i. Las capul în jos pentru c? îmi dau seama ce a f?cut ast?-noapte dup? ora zece. ?i pentru c? tot nu merit s
? m? uit la nea Vacu, privesc schelele printre plopi.
?i-mi place diminea?a asta, pentru c? to?i oamenii ne salut? iar eu alerg, m? urc pe betonier? ?i aud toamna frem?tând între frunzele salcâmului.
VASILE MIHAI
?coala postliceal? de biblioteconomie
Sursa: Amfiteatru, an. 6, nr. 10/oct. 1971, p. 10.
Cam asa arat eu dupa 4o de ani. Dar tu?
PS. Drumul meu spre sfâr?it a început. Poate s? dureze mai mult sau mai pu?in. Un semn c? te afli pe el este apari?ia instantanee a amintirilor. Pl?cute sau nepl?cute. Dar amintiri. Una dintre cele pl?cute, din tinere?e, este prietenia cu Vasile Mihai din Breaza, de pe timpul ?colii postliceale de bibliotecari. Un suflet sensibil de artist, afectuos ?i deschis. ?i îndr?gostit tare, la aceea vreme de Livia Dorina M. A?a mi-a r?mas în suflet. Zilele trecute mi-am adus aminte de el, am c?utat în arhiva personal? povestirea lui de debut, cu autograf ?i poza. Postarea prezent? este un sincer omagiu pentru bucuria de a-l fi cunoscut, dar e ?i o dorin?? ascuns? de a-l reîntâlni. Au trecut de atunci 40 de ani. M? mai ?ine oare minte? Acum lucreaz? ca regizor la Ploie?ti…