Era odat? un b?rbat care ?edea la marginea unei oaze, la intrarea unei cet??i. Un tân?r se apropie într-o bun? zi ?i întreb?:
– Nu am mai fost niciodat? pe aici. Cum sunt locuit or
ii acestei cet??i?
B?trânul îi r?spuns printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii ora?ului de unde vii
?
– Egoi?ti ?i r?i. De aceea m? bucur c? am putut pleca de acolo.
– A?a sunt ?i locuitorii acestei cet??i, r?spunse b?trânul.
Pu?in dup? aceea, un alt tân?r se apropie de omul nostru ?i îi puse aceea?i întrebare, iar acesta îi r?spunse în acela?i mod. R?spunsul a fost îns? diferit.
– Oamenii erau buni, m?rinimo?i, primitori, cinsti?i. Aveam mul?i prieteni ?i cu greu i-am p?r?sit.
– A?a este ?i popula?ia acestei cet??i, r?spunse în?eleptul.
Un negu??tor care î?i aducea acolo c?milele la ad?pat auzise aceste convorbiri ?i, pe când cel de-al doilea tân?r se îndep?rta, se întoarse spre b?trân ?i-i zise cu repro?:
– Cum po?i s? dai dou? r?spunsuri cu totul diferite la aceea?i întrebare pe care ? i-o adreseaz
? dou? persoane?
– Fiule, fiecare poart
? lumea sa în propria inim?. Acela care nu a g?sit nimic bun
în trecut, nu va g?si nici aici nimic bun. Dimpotriv?, acela care a avut ?i î n alt ora
? prieteni va g?si ?i aici tovar??i credincio?i ?i de încredere. Pentru c?, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ? tim noi s
? g?sim la ei.
(Sursa: Taifasuri: nr. 175 din 3 iulie 2008, p.
2)