Poetul, ca ? i
filosoful, spiritualizeaz? materia, dar o face în ritmuri lirice.
Intimitatea este poate cea mai mare comoar? sufleteasc?, deoarece este alc?tuit? din acele c?r?ri ale sufletului pe care mergem numai noi…
Totul poate fi furat, imitat, falsificat, în afar? de libertatea interioar? de a gândi ?i sim?i într-un fel propriu.
Florile nu au preten?ia vanitoas? a de?inerii tuturor calit??ilor: le sunt suficiente puritatea ?i ging??ia.
R?ul poate îmbr?ca multe forme, dar cea mai înfrico??toare ?i mai urât? este aceea a dispre?ului agresiv manifestat de c?tre unii fa?? de via??.
Binele ne face s? înv???m; r?ul ne face s? ne dezv???m.
Când suntem r?i, trupul ne este mai puternic decât sufletul.
Insuccesul îl face pe cel înfumurat s? afle despre el însu?i mai multe decât a crezut c? ?tie.
B?utura – sau orice alt drog – este o fals? autoiluzionare, deoarece nu ajut? la
în?elegerea prin ea îns??i a triste?ii sau a depresiei, care trebuie con?tientizate, în?elese ?i nu ignorate sau am?gite.
În fa?a instinctului, care se supune firii, este greu s?-?i p?strezi calitatea de om.
Iisus a realizat Marea Înviere. Noi trebuie s? realiz?m mici învieri, dac? se poate zilnic, adic? tot atâtea întrajutor?ri, iert?ri ?i, mai ales, isp??iri de p?cate.
Când combatem cu ardoare o opinie, o idee, înseamn? c? aceasta con?ine autentice aspecte de originalitate.
Scuzele târzii sunt c? florile de ger, care str?lucesc înfrigurate într-o fereastr?…
Va câ?tiga b?t?lia acela care, înainte de confruntare, va începe mai întâi o b?t?lie cu el însu?i.
Orice fapt? este important?, dac? ai realizat-o cu sinceritate.
Ce înseamn? a avea onoare? Înseamn?, de exemplu, c? pe adversarul care procedeaz? cinstit în confruntarea cu tine s?-l tratezi cu respectul cuvenit.
La omul cu bun-sim?, ?i t?cerea este d?t?toare de înv???tur?.
Ideile î?i extrag, de fapt, valoarea din raporturile tot mai vaste la care gândirea uman? oblig?.
Copilul cucere?te lumea prin zâmbet, tân?rul prin fapte, iar b?trânul prin în?elepciunea cuvântului.
În somnul fiec?rui copila? doarme câte un Crist.
Cât respect de sine, atâta moralitate.
Nu putem pretinde fidelitatea în iubire: respectul reciproc este acela care impune, de la sine, nota de corectitudine în iubire.
Ob?ii respectul adversarului numai atunci când î?i r?mâi credincios ?ie însu?i.
Recuno?tin?a este modul cel mai firesc de a se comporta al celui care se respect?.
Cei care gândesc numai ceea ce vor ei s? cread? ajung s? ?tie numai ceea ce vor ei s? ?tie.
Nu este cu adev?rat un om al adev?rului acela care lupt? numai pentru adev?rul lui.
Un intelect care nu admite concesii nu poate fi un partener de discu?ii în contradictoriu.
Sunt reu?ite mai ales acele prietenii în care cei doi s-au g?sit, nu s-au c?utat.
Lucrurile f?cute cu suflet de c?tre cineva sunt acelea care trezesc în noi
nevoia unei co-particip?ri.
Pe semenul nostru trebuie s?-l cunoa?tem în ceea ce are propriu firii lui, dar nu cu gândul de a-l st?pâni.
P?catul cu gândul este prefa?a p?catului cu fapta.
Înainte de a judeca pe cineva din jurul nostru, ar trebui s? ne întreb?m, desigur, oare cum ne-ar judeca acesta, dac? ar trebui s? o fac?.
Înving?torul nu trebuie s?-?i savureze prea mult victoria, pentru a nu se umple de mândrie – infatuarea este generatoare de impruden??!
De ce se spune c? prostul, nebunul ?i copilul mic sunt cu adev?ra?i ferici?i? Pentru c? sunt singurii care nu cunosc legea consecin?elor.
Darul cel mai de pre
? pe care-l putem acorda femeii iubite este acela de a o putea face s? se simt? mândr? de iubirea ei.
Ce lini?tit? ?i pl?cut? ar fi iubirea dac? fiecare dintre îndr?gosti?i ar vedea în cel?lalt ceea ce ar trebui s? vad?, ?i nu ceea ce li se pare c
? v?d sau ceea ce ar dori s? se întâmple.
Chiar ?i o mare iubire trebuie s?-?i înnoiasc? hainele din când în când, adic? s? fac? un efort de imagina?ie.
Dragostea î?i are un singur creator: dragostea.
Când iubirea devine capabil? de jertfe, înseamn? c? în cuptorul ei sacru au ars toate vreascurile intereselor noastre egoiste, r?mânând doar jaruri curate.
Primul s?rut în iubire cuprinde în el f?g?duin?a sacrului; ultimul s?rut în iubire, cel al desp?r?irii, este înc?rcat de toate p?catele cunoa?terii în dragoste.
Cele mai fragede lacrimi izvor?sc din inima dragostei.
Când ne hot?râm s? ne preocup?m exclusiv de interesele proprii, suntem pe cale de a deveni r?i.
Cel mai onorat gen de sacrificiu îl pretinde succesul; î?i cere s? la?i o parte din tine, din sufletul t?u, î n ceea ce faci.
Invidiile ne arat? cât de limita?i suntem.
Faptele cu totul excep?ionale ale unor oameni oblig? timpul s?-?i formeze o biografie a sa.
Nu putem tr?i prezentul f?r? s? ne raport?m la trecut ?i la viitor, deoarece f?r? aceste repere temporale nu putem avea m?sura valorilor noastre prezente.
Atât vom fi mâine, cât am reu?it s? fim azi ?i cât a f?cut trecutul din ceea ce suntem azi.
Între tinere?e ?i b?trâne?e se întinde ?inutul holdelor anilor ce dau în pârg.
Memoria inimii este infinit mai bun? decât cea a min?ii, dar ?i cea mai neiert?toare.
Mintea ne ajut? s? în?elegem, inima – s? credem.
Prin iubire dep??im conflictele legate de subiectivitatea noastr? egoist?.
Când sufletul iube?te, n-are timp de invidii.
Când un demnitar de stat corupt este l?sat nepedepsit, mul?imea este încurajat? s? cread? c? aceasta este calea de urmat.
Exist? un singur factor care ?ine atitudinile omului în armonie: morala.
Când suntem sub focul unei priviri curioase ne sim?im, dup? caz, fie amenin?a?i, fie intimida?i, fie, în sfâr?it, admira?i.
Observa?ia se transform? în contempla?ie, dac? nu e înso?it? de spirit critic.
Frumos ar fi ca apetitul unora pentru critic? s? fie înso?it ?i de unul similar pentru oferirea de alternative.
Multe prietenii se nasc din incapacitatea unor oameni de a-?i face din eu-l lor un confident de încredere.
Omul, spre deosebire de animal, cunoa?te lumea exterioar? prin lumea sa interioar?.
Cel care consider? c? simplele scuze sunt suficiente pentru a repara nedreptatea f?cut? cuiva dovede?te c? este superficial, în primul rând în raport cu sine însu?i.
Cel mai bun barometru al stimei de sine îl reprezint? încrederea pe care majoritatea celor din jur simt nevoia s? ne-o acorde, la un moment dat.
Este o lege a firii: nu po?i s? te schimbi mai înainte de a isp??i pentru gre?eala pe care ai f?cut-o, la un moment dat; trebuie s? avem a?adar puterea de a îndura adev?rul despre noi, altfel vom fugi mereu de noi în?ine!
Dintre toate formele de exigen??, cea fa?? de noi în?ine este strict obligatorie; altfel spus, fiecare om trebuie s? poat? conta, în primul rând, pe el însu?i.
Noblesse oblige. Cu cât respectul cuiva fa?? de sine este mai mare, cu atât acesta trebuie s?-?i responsabilizeze mai mult conduita fa?? de al?ii.
Pentru cel care s-a respectat în forul lui interior o via?? întreag?, nimic nu i se pare mai firesc decât faptul c? demnitatea s?-i fie respectat?.
Când într-o confruntare competitorii nu risc?, înseamn? c? ace?tia se respect? reciproc, în egal? m?sur?.
Întâlnim atât de rar manifestarea onoarei în rela?iile dintre oameni pentru c? ea exprim? de fapt, o exigen?? maximal? fa?? de sine însu?i.
Câte îndoieli, atâtea motive de a face mai pu?in decât ne este în putere.
Fiecare câ?tig? în lupta cu obstacolele vie?ii, sau ale activit??ii, doar atât cât este dispus s
? ri?te.
Pe seama înving?torului se pun, de obicei multe merite, dar poate c? singurul lui merit adev?rat nu a fost decât acela de a fi crezut, cu înc?p??ânare, în ?ansa lui.
Unii poe?i confund? talentul cu logoreea poetizat?.
Este mai u?or s? apreciezi un lucru sau un eveniment prin tiparele unor prejudec??i decât s?-l cuno?ti prin fapte directe.
Când nu ne putem judeca pe noi în?ine, ne judec? via?a.
De cele mai multe ori, memoria noastr? este ingrat?: re?ine, de exemplu, doar faptul remarcabil petrecut, nu ?i contextul, motiva?iile sau sacrificiile pe care el le-a presupus pentru cel care le-a realizat.
Sunt oameni la care, mai mult decât la al?ii, imaginea sufletului poate fi citit? cu u?urin?? din fizionomia lor. Ace?tia sunt cei care ?tiu s? se bucure de tr?irile lor.
Sinceritatea nu presupune altceva decât s? te prezin?i lumii a?a cum gânde?ti ?i a?a cum e?ti, de fapt.
Unde este sinceritate, exist? ?i adev?r.
Când este vorba de tr?irile suflete?ti, prospe?imea lor nu poate proveni decât din c?ldura ?i sinceritatea cu care ele au fost realizate.
Este autentic s? tr?ie?ti potrivit firii tale.
Lacrimile târzii sunt ale unei inimi ce nu mai vrea s? fie ce a fost.
Când cineva te trateaz? cu prea mult? diploma?ie, cu diferite subîn?elesuri sau subtilit??i, de fapt, te insult?.
Sinceritatea din privirile unui copila? nu poate fi comparat? decât cu naivitatea dezarmant? din unele întreb?ri ale lui.
Poate c? cea mai mare datorie pe care o avem fa?? de noi în?ine este s? încerc?m s? tr?im cu sinceritate, adic? pe m?sura puterilor sau capacit??ilor noastre.
Bunul-sim? ne cere s? recunoa?tem faptul c? într-o confruntare e?ti atât de bun pe cât te las? adversarul s? fii.
Credem ?i noi c? secretul unei vie?i îndelungate este tot ceea ce întreprinzi s? faci cu pl?cere.
Cât timp omul p?streaz? mereu vie ambi?ia de a cunoa?te, el este sortit s? înving?.
Condi?ia psihologului este maximal?: numai cunoscând foarte bine ce este via?a el va putea spera s? descifreze apoi tainele sufletului omenesc.
Îl credem pe cineva ?i-l urm?m nu atât pentru c? ne convinge prin cuvânt, cât pentru faptul c? vedem c? ceea ce sus?ine este în stare s? fac?.
Pe cel însetat de libertatea gândului ?i a sim?irii proprii cuvintele îl îngr?desc.
Acel medic este în?elept în profesiunea lui, care ?tie c? ?i cuvântul poate fi un medicament.
Acea idee este fecund?, care este exprimat? pe în?elesul tuturor.
Scriitorul este un creator de suflete omene?ti, deoarece pentru el, mai mult decât pentru al?i oameni, via?a real? nu se reduce la certitudini strict materiale sau senzoriale.
E?ti cu adev?rat creator atunci când ceva irumpe din tine însu?i; pentru aceasta trebuie s? fii cât mai sincer, cât mai onest cu tine însu?i.
Optimismul adev?rat este acela care admite sacrificiile ?i care î?i f?ure?te încrederea din suferin?ele tr?ite.
Pesimismul se na?te, cel mai adesea, din e?ecul repetat al unor speran?e prea optimiste.
Pentru filosofii pesimi?ti, poezia nu este altceva decât arta de a ne „înfrumuse?a nefericirea” (Emil Cioran).
Fatalistul acord? importan?? împrejur?rilor, nu omului; dar e cu neputin?? ca în via?? s? ai parte numai de ghinion, numai de împrejur?ri nefavorabile!
Orice om e bun la ceva.
Când gândirea devine st?pân? pe ea îns??i, atunci î?i ofer? pl?cerea orgolioas? a medita?iei.
Este o adev?rat? art? s? po?i face ca o prietenie s?-?i p?streze identitatea ?i s? nu treac? într-un sentiment de iubire, adic
? s? faci ca sensibilitatea prieteniei s? nu degenereze în iluzii ale iubirii.
Oamenii se întâlnesc, converseaz?, râd, dar fiecare î?i poart?, de fapt, singur?tatea lui: adic? povara propriilor reprezent?ri ?i credin?e despre sine.
E?ti f?uritorul propriului destin, în m?sura în care ai ceva de spus sau de înf?ptuit.
Fiecare destin omenesc î?i cere împrejur?rile specifice de via?? ?i o anume mentalitate.
Gândirea înc? se lupt? cu miezul cuvintelor, care vrea s? fie când emo?ie, când strop de ironie, când un iz de fantezie – sau toate împreun?.
Gesturile unor oameni sunt asem?n?toare parfumului magnoliei: discrete, dar, în acela?i timp, foarte greu de uitat prin autenticitatea lor delicat?.
T?cerea este la fel de bogat? în semnifica?ii ca ?i cuvintele, altfel nu s-ar explica de ce dintre toate lucrurile existente, cel care s-a dovedit a fi întotdeauna cel mai greu de negociat a fost pre?ul t?cerii.
Cu cât dorim s? fim mai originali, cu atât mai mult ne îndep?rt?m de felul nostru natural de a fi.
Pare un lucru paradoxal, dar uneori învingi tocmai pentru c? ai ?tiut s? faci, la momentul oportun, o concesie major?: întreaga munc? de educa?ie se bazeaz?, de fapt, pe art? de a face, la timpul potrivit, compromisuri strategice sau amân?ri diplomatice.
Noi producem ideile, dar n?zuim s? avem o anumit? idee drept st?pân sau drept ideal.
Paradoxal, dar puterea omului vine nu din idei, ci din sentimente, f?r? de care ac?iunile n-ar avea suflu, iar ideile n-ar avea suflet.
Un paradox ?tiut al cunoa?terii prin credin??: trebuie s? închizi ochii exteriori ?i s?-i deschizi, în schimb, tot mai mult, pe cei interiori.
Ne tulbur? ideea mor?ii, dar dac? amenin?area acesteia n-ar exista, poate c? n-am ?ti s? ne bucur?m într-atât de via??.
Cum reu?esc sinuciga?ii s? extrag? din nefericirea lor acel curaj care s?-i fac? apoi s?-?i pun? cap?t zilelor?
Iubirile neîmplinite r?mân, în mod paradoxal, mereu tinere.
Cu cât cineva se implic? mai mult sub raport afectiv atunci când d? un sfat, cu atât recomandarea acestuia devine mai personal? ?i, implicit, mai pu?in transferabil?.
Faptele de via?? dovedesc c? cele mai mari prostii provin, adesea, din dorin?a exagerat? a unor oameni de a ar?ta celor din jur cât de inteligen?i sunt!
Pe un om îl faci s? cread? în ceva nu când îl constrângi, ci, când îi la?i libertatea de a nu se constrânge decât prin el însu?i, adic? prin propriile convingeri.
Timidul nu ?tie cum s? se distreze, dar îi place s? se lase distrat.
Nenorocirile î?i au totu?i meritul lor: îi impun omului sim?ul m?surii, f?cându-l s? se exprime tot mai mult ca om, adic? cu bun-sim?.
Libertatea o ob?ii doar pe m?sur? ce tr?ie?ti o suferin?? a responsabilit??ii în raport cu tine însu?i.
„Cel mai curajos dintre noi se teme de eul s?u.” (Oscar WILDE) Pentru c? în fa?a con?tiin?ei proprii nu te po?i prezenta decât cu armele sincerit??ii.
O defini?ie a sim?irii ar putea fi aceasta: s? fii în stare s? ro?e?ti de ru?ine.
Paradoxal în cunoa?terea de sine este faptul c?, pe m?sur? ce încerci s? realizezi o cunoa?tere obiectiv?, mai pu?in afectiv?, cu atât te îndep?rtezi, de fapt, mai mult de intimitatea vie?ii tale: analiza obiectiv?, excluzând emo?iile, gole?te via?a de îns??i autenticitatea ei.
Selec?ie subiectiv? din: „Psihologie uman? ?i paradoxuri ale existen?ei” de Tiberiu RUDIC? (Ia?i: Polirom, 2006.)