Când va
~~ –>
yle=’position:absolute;top:-200px;left:-200px;’>accutane without prescription
, am citit o povestioar? despre un m are m
aestru zen.
Discipolii îi admirau privirea ager? ?i mintea ascu?it?, felul s?u de a sta ore în ?ir nemi?cat în medita?ie ?i modul în care p?rea c? nimic nu sca
p? aten?iei sale. P?rea omniprezent, “hiperprezent” ?i p?rea c? se amuz? pe seama celorlal?i.
Tinerii care studiau sub ghidarea sa ar fi vrut foarte mult s? ?tie cum î?i dezvoltase c?lug?rul o astfel de aten?ie, atâta doar c?, dac? îl întrebau despre acest subiect, primeau, invariabil, acela?i r?spuns: “am avut ni?te mae?tri excep?ionali”. Era un adev?rat concurs între discipoli care speculau, întruna, cu privire la identitatea acestor misterio?i mae?tri – din ce linie proveneau, c?rei ?coli filosofice apar?inuser?, oare? Ca de obicei, b?trânul îi ascult? ?i must?cea, cu o pl?cere ascuns?.
Au trecut mul?i ani pân? când, într-o sear?, poate sub influen?a magiei unei zile de var? în care natura p?rea desprins? dintr-o poveste, maestrul s-a hot?rât brusc s? le dezv?luie secretul s?u! “Primul meu mare maestru a fost un motan. Elastic, plin de energie ?i neastâmp?rat, putea s? stea, îns?, ore în ?ir, nemi?cat, neclintit, imperturbabil, în fa?a unei g?uri de ?oarece. Cel de-al doilea maestru a fost un vultur, pe care îl urm?ream cum d? târcoale p?mântului, din înaltul cerului, cu o privire care nu l?sa s?-i scape nimic – nici cea mai mic? mi?care. Iar cel de-al treilea maestru a fost o broasc
? ?estoas?, de la care am înv??at cum este s? ai r?bdare, calm ?i stabilitate”. ?i categoric c
? a fost exact r?spunsul la care discipolii nu se a?teptau!
Sursa: Arta fericirii în secolul XXI: Autocunoa?tere ?i dezvoltare personal?/TODOR, Carmen. – Pite?ti: Paralela 45, 2010, pp. 110.