Omul are doi creatori: pe Dumnezeu şi pe sine însuşi. Primul creator îi oferă materia primă şi conştiinţa morală cu care îşi poate conduce viaţa aşa cum doreşte. Cel de-al doilea creator, el însuşi, are puteri minunate, de care rareori îşi dă seama. Important este cum îşi foloseşte omul capacităţile sale.
Când un om dă greş în viaţă, de obicei spune: „Sunt aşa cum m-a făcut Dumnezeu”. Când reuşeşte în ceea ce-şi propune, declară cu mândrie: „Singur am ajuns să fiu ceea ce sunt”. Omul vine în această lume nu ca o creaţie finită, ci ca un potenţial. Cel mai mare duşman al său este chiar el însuşi. În momentele de slăbiciune, omul este dominat de împrejurări. În momentele de tărie, omul domină împrejurările. În mare măsură, de el însuşi depinde dacă e victimă sau învingător.
Omul nu e niciodată cu adevărat măreţ doar pentru ceea ce este, ci întotdeauna pentru ceea ce poate deveni. Până când nu-şi cunoaşte pe deplin posibilităţile şi nu-şi înţelege întru totul privilegiul de a trăi viaţa pentru care el e unicul răspunzător, nu face decât să bâjbâie prin timp.
Pentru a înţelege ce ar putea face cu viaţa sa, omul trebuie să urce singur în munţii gândirii spirituale, la fel cum Isus a mers în Grădină; trebuie să părăsească lumea ca să-şi găsească forţa de a trăi în ea. Acolo, el trebuie să respire aerul proaspăt şi pur al recunoaşterii propriei valori ca parte a creaţiei divine. Apoi, cu mintea purificată şi revigorată, trebuie să abordeze problemele existente de fiecare zi.
Sursa: William George JORDAN – Măiestria stăpânirii de sine, 2003.