Părintele care îmi vorbeşte se numeşte Gabriele, nu este nici tânăr, nici bătrân, are un chip rotund, încadrat de păr şi barba roşcate. Vorbeşte uşor şi bâlbâit.
Aţi ajuns ieri, nu-i aşa? Mi-au spus călugării. Este prima oară când găzduim un scriitor… Vă doresc să găsiţi liniştea pe care o căutaţi şi mai ales seninătatea necesară pentru a înţelege mesajele simple ale vieţii. Noi, călugării, ne-am impus să trăim urmând învăţăturile naturii. Este singurul mod în care ne putem apropia de adevărul care ne permite să fim liberi ca păsările şi să comunicăm cu izvoarele pure şi regeneratoare ale universului: aerul, soarele, cerul şi pământul.
Cele mai vechi civilizaţii au privit mereu natura că pe o parte de neînlocuit pentru viaţa interioară. Astăzi, acest contact este mai slab, de fapt oamenii nu mai sunt vitali ca altădată.
… Eu sunt numai un simplu călugăr de ţară, dar vă pot povesti despre miracolul creaţiei care se reînnoieşte în fiecare zi între aceste ziduri.
Vedeţi acele frunze? Încercaţi să observaţi una cu atenţie şi veţi descoperi o lume neaşteptată. Natura ne învaţă şi să gândim, să reflectăm.
**
Imensul cer caută norii
Pentru a crea imagini fantastice în aerul limpede.
Corpurile doresc ploaia pentru a udă seminţele
Şi a da recolte bogate,
Viaţa omului cere dragoste pentru a se umple
De poezie şi dulceaţă.
Romano BATTAGLIA – O inimă curată. – Bucureşti: RAO, 2008, p. 22-23.