Dragul meu Marcus,
Cred că orice aş spune în scrisoarea asta, tot o să mă urăşti până la urmă. Sau poate nu până la urmă, sună puţin cam prea fără drept de apel: poate că atunci când vei creşte, vei simţi şi altceva în afară de ură. Dar sigur o să existe o lungă perioadă de timp în care să crezi că am făcut un lucru greşit, stupid, egoist, meschin. Aşa am vrut să-mi acord o şansă de a-ţi explica, chiar dacă nu foloseşte la nimic.
Ascultă. O bună parte din mine ştie că fac un lucru greşit, stupid, egoist şi meschin. De fapt, cea mai mare parte din mine. Problema este că partea aceea nu mă mai controlează. De-asta e atât de urâtă boala pe care am avut-o în ultimele luni – nu vrea să asculte de nimic şi de nimeni altcineva. Nu vrea decât să facă ce vrea ea. Sper să nu ajungi niciodată să afli cum e.
Nici unul din lucrurile astea nu are legătură cu tine. Mi-a fost drag să-ţi fiu mamă, întotdeauna, deşi mi-a fost greu şi uneori mi s-a părut peste mână. Nu ştiu de ce nu mi-e de ajuns să-ţi fiu mamă, dar nu mi-e. Şi nu din cauză că sunt atât de nefericită, încât nu mai vreau să trăiesc. Nu asta simt. Simt mai curând că sunt obosită, plictisită, că petrecerea a durat prea mult şi că vreau să mă duc acasă. Mă simt fără viaţă şi parcă nu mai există nimic la care să sper, deci ar fi mai bine să închei socotelile. Cum pot să simt aşa ceva când te am pe tine? Nu ştiu. Dar ştiu că, dacă aş merge mai departe doar de dragul tău, nu mi-ai mulţumi şi, îmi închipui că după ce vei depăşi asta, lucrurile vor merge mai bine pentru tine decât înainte. Sincer. Poţi să te duci la tăticul tău, iar Suzie a spus mereu că o să aibă grijă de tine dacă mi se întâmplă ceva.
O să veghez asupra ta dacă o să pot. Cred că voi putea. Cred că, atunci când unei mame i se întâmplă ceva, e lăsată să fac asta, chiar dacă e vina ei. Nu vreau să mă opresc din scris, dar nici nu văd vreun motiv de a merge mai departe.
Te iubesc, mămica
Sursă: Totul despre băieţi/HORNBY, Nick. – Bucureşti: Humanitas, 2004, pp. 68-69.