Factorul gândire în împlinirea idealurilor

Tot ce dobândeşte un om şi, la fel, tot ce nu reuşeşte să dobândească reprezintă rezultatul direct al gândurilor sale. Într-un univers corect ordonat, în care pierderea echilibrului ar însemna distrugerea totală, responsabilitatea individuală trebuie să fie absolută. Slăbiciunea şi tăria, puritatea şi impuritatea unui om îi aparţin doar lui, nimănui altcuiva. El e cel care le determină, nu altul şi numai el le poate modifica, niciodată un altul. Condiţia sa de asemenea e numai a sa, nu a altuia. Suferinţele şi fericirea lui s-au dezvoltat dinăuntru. Este aşa cum gândeşte. Cum continuă să gândească, aşa rămâne.

Un om puternic nu-l poate ajuta pe unul mai slab decât dacă acela mai slab e dispus să fie ajutat; şi chiar şi atunci cel slab trebuie să devină el însuşi puternic; trebuie ca, prin propriile eforturi, să-şi dezvolte tăria pe care o admiră la altul. Numai el însuşi îşi poate modifica starea.

Oamenii s-au obişnuit să gândească şi să spună: „Mulţi oameni sunt sclavi pentru că un om e oprimatorul lor; să-l urâm pe cel ce oprimă”. Acum însă a apărut la câţiva oameni (dar numărul lor creşte) tendinţa de a judeca invers şi de a spune: „Un om e oprimator pentru că mulţi sunt sclavi. Să-i dispreţuim pe sclavi”. Adevărul este că oprimatorul şi sclavii cooperează fără să îşi dea seama şi, cu toate că par să se afecteze unii pe alţii, fiecare se afectează pe sine. O Cunoaştere perfectă percepe acţiunea legii în slăbiciunea celor oprimaţi şi în puterea greşit folosită a oprimatorului. O iubire perfectă, care vede suferinţa pe care o determină fiecare din aceste stări, n-o condamnă pe nici una. Compasiunea îi învăluie în egală măsură pe oprimator şi pe oprimat.

Cel care a cucerit slăbiciunea şi a îndepărtat de la sine toate gândurile egoiste nu aparţine nici grupului oprimatorilor, nici grupului oprimaţilor. El e liber.

Omul se poate ridica, poate cuceri şi înfăptui numai înălţându-şi gândurile. El poate rămâne slab, abject şi nefericit doar refuzând să-şi înalţe gândurile.

 

Înainte ca un om să înfăptuiască ceva, chiar chiar şi un lucru lumesc, el trebuie să-şi înalţe gândurile deasupra indolenţei animalice, servile. Pentru a reuşi nu trebuie în nici un caz să renunţe la tot ce este animalic şi egoist, dar cel puţin o parte dintre aceste tendinţe trebuie sacrificate. Un om al cărui prim gând e pasivitatea animalică nu poate nici să gândească şi nici să planifice metodic. Nu poate să-şi găsească şi să-şi dezvolte resursele latente şi va eşua în orice întreprinde. Pentru că nici măcar n-a început să-şi controleze gândurile, nu se află în situaţia de a-şi controla afacerile şi de a-şi asuma responsabilităţi serioase. Nu e apt pentru a acţiona independent. Dar el este limitat doar de gândurile pe care le alege.

Fără sacrificiu nu există progres şi nici împlinire. Succesul lumesc al unui om va depinde de măsura în care el îşi sacrifică gândurile animalice, neclare şi-şi fixează mintea asupra evoluţiei planurilor proprii şi forţele asupra hotărârii şi încrederii în sine. Şi cu cât îşi înalţă mai mult gândurile, cu atât devine mai bărbat, mai demn şi mai corect, cu atât va fi mai mare succesul pe care-l va obţine, cu atât vor fi mai mari şi mai stabile înfăptuirile lui.

Universul nu-i favorizează pe cei lacomi, necinstiţi, vicioşi, deşi uneori poate să pară că aşa stau lucrurile. Îi ajută pe cei cinstiţi, mărinimoşi şi virtuoşi. Toţi marii învăţători ai vremurilor au declarat acest lucru într-o formă sau alta, iar pentru a şi-l dovedi şi a-l înţelege, omul nu trebuie decât să persevereze în a deveni tot mai virtuos, înălţându-şi gândurile.

Înfăptuirile intelectuale sunt rezultatul gândirii dedicate căutării cunoaşterii sau frumuseţii şi adevărului în viaţă şi-n natură. Astfel de realizări pot fi uneori legate de vanitate şi ambiţie, dar nu sunt rezultatul acestor caracteristici. Ele sunt fructul firesc al unor eforturi îndelungi şi intense şi al gândurilor curate, altruiste.

Împlinirile spirituale sunt rezultatul aspiraţiilor sfinte. Cel ce trăieşte mereu nutrind gânduri nobile şi elevate, care stăruie cu mintea asupra a tot ce e curat şi altruist va ajunge, tot atât de sigur precum soarele se înalţă în crucea cerului, să aibă înţelepciune şi un caracter nobil şi să obţină o poziţie influentă şi binecuvântată.

Înfăptuirile de orice fel sunt încununarea efortului, diadema gândirii. Omul evoluează cu ajutorul stăpânirii de sine, al hotărârii, al purităţii, al corectitudinii şi al gândirii bine direcţionate. Cu ajutorul animalităţii, al indolenţei, al impurităţii, al corupţiei şi al gândirii confuze, omul decade.

Omul poate atinge mari succese în lume şi chiar înălţimile spiritului şi să decadă iarăşi în slăbiciune şi nefericire dacă le va permite gândurilor arogante, egoiste şi corupte să-l stăpânească. Victoriile obţinute prin gândire corectă pot fi păstrate numai veghind asupra lor. Mulţi cedează când îşi văd succesul sigur şi cad cu repeziciune în hăul eşecului.

Toate împlinirile, indiferent că sunt în lumea afacerilor, în cea intelectuală sau în cea spirituală sunt rezultatul gândirii canalizate cu hotărâre. Sunt guvernate de aceeaşi lege şi se obţin prin aceeaşi metodă. Singura diferenţă constă în obiectul împlinirii. Cel care înfăptuieşte puţin trebuie să sacrifice puţin. Cel ce înfăptuieşte mult trebuie să sacrifice mult. Cel care ajunge sus trebuie să facă sacrificii pe măsură.

   James ALLEN – După cum gândeşte omul, 2003.