Nimeni nu ştie ce este moartea şi dacă ea nu este cel mai mare bine al omului. Ea, moartea, este destinul nostru comun, însemnând despărţirea a două lumi: sufletul şi corpul. Toţi ajungem mai repede sau mai târziu în puterea ei. Viaţa celor morţi se afla în amintirea celor vii.
Se spune că moartea propriu-zisă nu există; ea nu este decât o evoluţie sau, poate, chiar poarta vieţii. Corpul uman nu-i decât un vestmânt organic al spiritului. Nu există o ruptură între viaţă terestră şi cea viitoare. Comunicările dintre cei vii şi cei decedaţi prezintă caractere variate, ciudate sau enigmatice, ele realizându-se mai ales între cei care au fost foarte apropiaţi sufleteşte. Dincolo de ultimul suspin terestru, sufletul continua să existe, independent de organismul material de care a fost legat anterior.
Subiectul delicat al vieţii după moarte este vast şi mereu deschis spre noi surprize care ne pot da speranţe de linişte, pace şi fericire…
Ioan P.ALEXA – 24 oct. 2006