Pisicilor le place să vâneze. O păsărică, colea. Ii-i tocmai pe plac. Pufuşor al nostru nu se abate nici el de la această regulă, numai că el nu obişnuieşte să vâneze acasă. Acasă el nu se atinge de nici o vietate.
Într-o zi cineva mi-a adus într-o colivie mică nişte păsări cântătoare – sticleţi, canari. “Oare unde să le ţin, m-am gândit, ce să fac cu ele? Să le pun în libertate, nu se poate – afară e viscol şi ger. Să le ţin înghesuite în colivie, iar nu mă rabdă inima.”
Atunci am aşezat un brăduţ în colţul odăii, am acoperit mobila cu nişte ziare, ca să nu se murdărească, şi am deschis colivia…“Faceţi ce poftiţi, le-am zis, numai să mă lăsaţi să lucrez.”
Sticleţii şi canarii şi-au luat zborul din colivie şi s-au dus drept în brăduţ. Au început să-şi facă de lucru prin crengile lui, să cânte. Tare le mai place!
A intrat şi Pufuşor în odaie, s-a uitat cu mare interes la păsărele. “Hait, mi-am zis, trebuie să pun mâna pe Pufuşor şi să-l scot afară. Altminteri va începe vânătoarea.” Dar – să vezi şi să nu crezi – nu păsărelele îl interesau pe Pufuşor, ci bradul. Îl miroşi cu luare-aminte, la păsărele nici că se uită.
Sticleţii şi canarii s-au cam înfricoşat de Pufuşor. Se ţin la distanţă, se feresc de el. Cât despre Pufuşor, parcă nici nu-i vede. S-a întins leneş lângă brăduţ, să doarmă.
Totuşi, pentru mai multă siguranţă, l-am scos pe Pufuşor din odaie. “S-o fi prefăcând, mi-am zis, acuşi pune gheara pe vreo păsărică.”
De atunci a trecut o bucată de vreme. Păsărelele s-au apucat să-şi construiască cuiburi. Căutau puf prin casă, destrămau cârpe pentru aţa şi scame. Pufuşor venea în vizită la ele. Nici sticleţii, nici canarii nu se mai temeau de el. De ce să se teamă, dacă nu le făcea nici un rău?
Până la urmă au prins atâta curaj încât au început să smulgă pentru cuiburile lor puf chiar din blăniţa lui Pufuşor. Pufuşor dormea, iar păsărelele îl ciuguleau.
Evghenin CEARUŞIN
trad. de Mihail CALMACU