Din cauza sărbătorilor de iarnă din fiecare an, uităm uneori să ne mai aducem aminte că la sfârşitul anului, în 31 decembrie 1889, la doar câteva luni după prăbuşirea Luceafărului – Mihai Eminescu, trecea în nefiinţă marele povestitor român Ion CREANGĂ, autorul cunoscutelor „Poveşti” şi „Amintiri din copilărie”. Împlinirea în 31 decembrie 2012 a 123 ani de la moartea lui dă şi azi măreţie scrierilor care l-au nemurit.
Pe Ion Creangă îl recitim cu plăcerea lecturii dintâi, cu bucuria redescoperirii unui univers al copilăriei nu lipsit de griji. Opera sa l-a fixat definitiv în însăşi eternitatea românească şi ea poate fi socotită, cu spusele lui Garabet Ibrăileanu, drept „Epopeea poporului român”, iar el, autorul „Amintirilor” putând fi considerat, în deplină obiectivitate, un „Homer al nostru”. Opera lui Creangă e cartea cea mai originală a experienţei, înţelepciunii şi rostirii româneşti.
Fiecare lector îl citeşte şi-l înţelege pe Creangă în felul său. La un asemenea aspect specific se referea Mihai Sadoveanu când afirmă: „Amintirile şi Poveştile lui Creangă sunt însăşi limba vie a poporului ridicată la un înalt nivel artistic. Cu cât pregătirea lectorului e mai bună cu atât muzica ei e mai înţeleasă şi sentimentul ei mai pătrunzător. Ca şi cazul lui Eminescu, Creangă e unic în sine, insă divers în cetitori. Fiecare găseşte în Amintiri şi Poveşti noutăţi şi rezonanţe în legătură cu propriul suflet. Acesta e de altfel privilegiul artei adevărate”.
Clasic al literaturii române, Ion Creangă aparţine, prin specificul naţional, şi literaturii universale. Fondul şi forma scrierilor sale îl recomandă ca pe un original reprezentant al sufletului românesc. Prin creaţia sa, Creangă este scriitorul-român. Fiind unic în felul său, el nu a avut, nu are şi nu poate avea imitatori. Originală în spirit, structură şi stil, opera sa este inimitabilă, deoarece, cum a remarcat într-o celebră caracterizare George Călinescu, „Creangă este o expresie monumentală a naturii umane în ipostaza istorică ce se numeşte poporul român”. Prin geniul său, Ion Creangă rămâne o voce distinct românească în universalitate.
Pe 31 decembrie, la Bojdeuca lui Ion Creangă copiii nu mai vin să colinde şi să-i ureze: „La mulţi ani!, La anu’ şi la mulţi ani!” Dar ei, copiii, din ce în ce mai puţini în zilele noastre, prind în mânuţele lor cărţile cu Poveşti şi Amintiri şi le mângâie şi le citesc, trecându-le dorul de Ion Creangă…
Ioan P. ALEXA