Un rabin a avut o discuţie cu Dumnezeu despre rai şi despre iad.
“Am să-ţi arăt iadul”, a spus Dumnezeu, şi l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care şedeau în jurul mesei erau morţi de foame şi disperaţi. În mijlocul mesei se afla o oală uriaşă cu tocana care mirosea aşa de îmbietor, că rabinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu o coadă foarte lungă. Lingura ajungea până la oala, dar coada îi era mai lungă decât braţele celor care voiau să mănânce; aşa că, nereuşind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Rabinul a văzut că suferinţa lor era cu adevărat cumplită.
“Acum am să-ţi arăt raiul”, a spus Dumnezeu, şi s-au dus în altă încăpere, exact la fel ca prima. Aceeaşi masă mare şi rotundă, aceeaşi oală cu tocană. Oamenii, ca şi ceilalţi, aveau aceleaşi linguri cu coada lungă – dar aici oamenii bine hrăniţi, durdulii, râdeau şi tăifăsuiau. Rabinul nu a reuşit să înţeleagă. “E simplu, dar e nevoie de o anumită tehnică”, a spus Dumnezeu. “Vezi tu, în încăperea asta, au învăţat să se hrănească unul pe celălalt.”
Sursă: Mama şi sensul vieţii: poveşti de psihoterapie/YALOM, Irvin D.- Bucureşti: Humanitas, 2011, p. 38