Când ne-am născut am ieşit dintr-o deschidere umană şi am intrat într-o altă, pământească, socială şi sufletească. Când nu vom mai fi, vom intra într-o altă, necunoscută, neumană, nepământeasca, magică, dumnezeiască.
Pe parcursul vieţii descoperim şi ni se oferă mereu noi şi alte deschideri în care intrăm, rămânem sau ieşim. În care învăţăm, construim sau distrugem, iubim sau urâm.
O deschidere poate însemna un spaţiu în care respirăm, un loc în care trăim, muncim sau călătorim, un cer la care privim, un suflet în care intrăm, o fântână din care bem apă, o livadă din care mâncăm un fruct, o farfurie din care mâncăm, un instrument din care auzim muzică.
Între noi şi deschideri există legături de atracţie, respingere şi de indiferenţă. Depinde de experienţa însuşită, de starea în care ne găsim, de locul şi timpul în care trăim. Părticica noastră dumnezeiască din suflet este aceea care hotărăşte ce atitudine luăm faţă de o deschidere care ni se dă întâmplător său voit. Nu ştim cum se procedează. Nu ştim de ce intrăm sau nu intrăm într-o deschidere. Uneori nici nu ştim cum am intrat acolo sau cum am ieşit de-acolo.
Până la sfârşitul zilelor pământene, intrăm şi ieşim permanent în şi din deschideri. Cu lucruri bune sau rele în suflet. Nu ştim de ce unii aleg lumina, iar alţii întunericul, de ce unii aleg iubirea şi alţii ura.
Începutul unui an, a unei zile sau clipe poate fi o mare deschidere pentru OM, dar şi o închidere temporară sau definitivă. În deschideri, pe parcursul lor, fiecare dintre noi poate să aleagă tot felul de subdeschideri în care să rămână, din care să primească ceva, în care poate da ceva…