Aşa cum există un proces de rezolvare a problemelor matematice, există şi unul de rezolvare a problemelor din viaţă şi poate fi învăţat şi utilizat în tot restul vieţii. E nevoie de o abordare sistematică şi într-o formă organizată a procesului de rezolvare a problemelor.
· Primul pas – Definiţi clar problema. O problemă bine definite e pe jumătate rezolvată. E uimitor cât de mult timp se risipeşte cu găsirea unei soluţii, atunci când nimeni nu e lămurit asupra problemei.
· Pasul doi – Întrebaţi care sunt toate cauzele posibile ale acestei probleme. Căutaţi atât cauzele evidente, cât şip e cele mai puţin evidente. Cum a început? Care sunt originile ei? Ce anume a declanşat-o? Care este variabilă decisive care s-a schimbat si a dat naştere problemei? Aşa cum un medic examinează amănunţită un pacient, tot aşa trebuie să cercetaţi şi dumneavoastră în amănunţime problema, înainte de a încerca s-o rezolvaţi.
· Pasul trei – Întrebaţi care sunt toate soluţiile posibile. Evitaţi tendinţă firească a celor mai mulţi oameni de a sări de la definirea unei probleme la o concluzie privind o soluţie de un anumit tip. Întrebaţi întotdeauna: “Care ar fi o altă soluţie?” Uneori, cea mai bună soluţie este să nu faci nimic. Alteori, cea mai bună soluţie este să aduni mai multe informaţii sau să realizezi că nu e problema ta şi s-o pasezi celui în a cărui responsabilitate se afla.
· Pasul patru – Întrebaţi ce trebuie să rezolve această soluţie. Odată ce aţi identificat mai multe soluţii posibile, singura modalitate în care puteţi judeca importanţa unei soluţii este de a determina în avans ce anume vreţi să rezolve ea. Aţi auzit spunându-se: “Operaţia a reuşit, pacientul a murit.” Este un lucru obişnuit să iniţiem o soluţie şi s-o punem în aplicare, dar problema nu numai că nu va fi rezolvată, ci va deveni chiar mai dificilă decât înainte de a acţiona. Asiguraţi-vă că soluţia pe care o alegeţi va atinge scopul la care v-aţi gândit atunci când aţi început exerciţiul de rezolvare a problemei.
· Pasul cinci – Atribuiţi responsabilităţi specifice sau luaţi-vă dumneavoastră responsabilitatea de a pune în aplicare soluţia. Odată ce aţi decis care e soluţia ideală, fixaţi un termen limită pentru punerea ei în aplicare. Stabiliţi o unitate de măsură prin care să puteţi determina dacă soluţia este eficientă. O discuţie despre rezolvarea problemelor care nu duce la un acord privind o anumită soluţie, însoţit de atribuirea de responsabilităţi personale şi un termen limită, reprezintă o problemă care va reveni mereu, fără să aibă vreun deznodământ.
Practicaţi această metodă sistematică de a trata problemele, până când va deveni un obicei. Veţi fi uimiţi cât de eficienţi veţi ajunge şi cât de bune vor fi rezultatele.
Sursă: Realizarea telurilor. Cum să obţii tot ce-ţi doreşti – mai repede decât te-ai fi gândit că e posibil/TRACY, Brian. – Bucureşti: Curtea Veche, 2005, pp. 247-248.