În Ouadane [oraş-oază din Mauritania] circulă povestea unui cerşetor care, la începutul secolului al cincisprezecelea, a apărut la porţile oraşului, înfometat şi zdrenţuit. A fost primit în moschee, hrănit şi îmbrăcat, însă nimeni nu a reuşit să-l determine să-şi destăinuie numele propriu ori pe acela al oraşului de baştină. Omul părea să nu-şi dorească altceva decât să petreacă ore în şir printre cărţile din Ouadane, citind într-o tăcere absolută.
În cele din urmă, după câteva luni în care suportase acest comportament misterios, preotul musulman şi-a pierdut răbdarea şi i-a spus cerşetorului: “Stă scris că acela care nu va împărtăşi cunoştinţele sale nu va fi bine-venit în Împărăţia Cerurilor. Fiecare cititor nu este altceva decât un capitol din viaţa unei cărţi şi, dacă nu transmite ştiinţa altora, este ca şi cum ar condamna cartea la a fi îngropată de vie. O asemenea soartă le doreşti cărţilor care ţi-au stat alături?” La auzul unor asemenea vorbe, omul a deschis gura şi a dat glas unui comentariu lung şi minunat asupra textului sacru pe care se întâmplă să îl citească în momentul acela.
Preotul şi-a dat seama că musafirul era un anumit cărturar faimos care, nemaipunând speranţa în deşteptarea omenirii, jurase că n-avea să mai scoată niciun cuvânt până ce n-avea să ajungă într-un loc unde ştiinţa de carte să fie cu adevărat cinstită.
Sursă: Biblioteca nopţii/MANGUEL, Alberto. – Bucureşti: Nemira, 2011, pp. 149-150.