Anumite întâlniri sunt menite să se întâmple, mai devreme sau mai târziu. Fie cu binele, cu răul, cu sănătatea, cu boala, cu o roată dezumflată, cu taximetristul care nu ştie limitele de viteza şi ne lipeşte de bancheta din spate rugându-ne să fie ultimul drum pe care îl facem, cu femeia visurilor noastre, şi a visurilor altora, cu nevestele noastre, cu bărbaţii, cu toate că pronumele posesiv ne prea sună bine când desemnează ca posesiv ceva de de fapt nu e al nostru. E simplă iluzie de a fi stăpânul unei fiinţe umane, când nici al nostru nu putem să fim. Şi pentru cine nu e de părerea aceasta, să le amintim de corpul nostru care într-o zi se opreşte pur şi simplu din funcţionare, iar noi nu putem să facem nimic pentru a o evita.
Sursă: Ultimul papă/ROCHA, Luis Miguel. – Bucureşti: Tritonic, 2009, p. 126