… Priviţi în interior, e nevoie doar de o întoarcere cu o sută optzeci de grade pentru a deveni conştienţi de adevăr. Şi apoi nu vei mai avea nevoie de credinţe. Doar oamenii orbi cred în lumină. Cei care au ochii… ei nu cred în lumină, ei pus şi simplu o văd.
Nu vreau să credeţi în nimic, vreau să aveţi ochi; şi când veţi putea avea ochi, de ce să vă mulţumiţi cu un crez şi să rămâneţi orbi? Voi nu sunteţi orbi. Poate că aveţi doar ochii închişi. Poate nimeni nu v-a spus că veţi deschide ochii. Aşa că trăiţi în întuneric şi vă întrebaţi: “Exista oare lumină?”
Îmi aduc aminte de o scurtă istorioara din viaţa lui Buddha.
La Gautama Buddha a fost adus un om care era orb, dar era o fiinţă foarte logică. Era un om atât de logic încât tot satul său împreună cu învăţaţii statului se săturaseră de logică să. Aceştia nu reuşiseră să-i dovedească că lumina exista. Tot satul ştia; toţi o vedeau, doar logicianul orb nu putea să o vadă. Dar acesta era un om foarte logic. El spunea: “Tot ce există poate fi atins. Aduceţi-mi lumina. Vreau să o ating. Orice există poate fi lovit cu un obiect şi va scoate lumina. Vreau să aud sunetul luminii voastre atunci când se loveşte de ceva. Dacă are vreun miros, pot s-o miros. Dacă are vreun gust, pot s-o gust. Acestea sunt cele patru posibilităţi în ceea ce mă priveşte.”
Ei bine, nu putem gusta lumina şi n-o putem face să scoată sunete, n-o putem mirosi şi n-o putem atinge. Aşadar, logicianul orb râdea şi spunea: “Voi vreţi să demonstraţi că eu sunt orb, deoarece aţi creat acest produs fictiv, lumina. Nu există lumină. Sunteţi cu toţii orbi, ca şi mine; nu faceţi decât să vă amăgiţi pe voi înşivă.”
Buddha trecea pe la marginea satului, aşa că localnicii s-au gândit: “E o ocazie bună, haideţi să-l ducem pe logician la Gautama Buddha, poate el ne va ajuta”. Buddha a ascultat toată povestea şi a spus: “Orbul are dreptate, şi vă înşelaţi cu toţii, pentru că el nu are nevoie de dovadă; el are nevoie de un leac care să-i vindece ochii. Dar l-aţi adus la omul nepotrivit. Duceţi-l la un medic”.
Buddha avea propriul său doctor, care fusese pus la dispoziţia lui de către marele rege Bimbisara, pentru a avea grijă de corpul lui. Aşa că Buddha a spus: “Nu trebuie să mergeţi prea departe ca să găsiţi un medic bun, am eu unul aici, cu mine. Duceţi-l pe orb la el”. L-a lăsat pe medic în sat şi a plecat mai departe. În trei luni, ochii orbului erau deschişi. El nu era de fapt orb – suferea doar de o boală. Un strat subţire îi acoperea ochii. Acesta a fost îndepărtat, iar omul a venit dansând de fericire şi a căzut la picioarele lui Buddha spunând: “Dacă nu m-ar fi adus la tine, toată viaţa mea m-ar fi contrazis cu ei că nu există lumină şi n-ar fi putut să-mi dovedească existenţa sa.”
Dumnezeirea nu e ceva ce poate fi confirmat sau infirmat cu ajutorul logicii. Este ceva ce poate fi doar experimentat.
Sursă: Credinţă, îndoială şi fanatism. Este esenţial să credem în ceva? /OSHO.- Bucureşti: Litera, 2014, pp. 20-21.