Înţelepciunea este descoperită în interiorul unei situaţii; este evazivă şi schimbătoare. Nu o poţi restrânge la reguli şi maxime. În cea mai mare parte a timpului, înţelepciunea ne ia prin surprindere pentru că este atât de opusă raţiunii şi bunului-simţ. O parabolă budistă demonstrează această idee.
În India antică, un discipol aude de un mare învăţător, care trăia într-o peşteră din îndepărtatul Tibet. Îşi vinde bunurile lumeşti şi întreprinde călătoria dificilă peste munţii Himalaya, ca să găsească peşteră. După multe strădanii, discipolul ajunge la peşteră şi se prosternează în fata învăţătorului.
– Mi s-a spus că eşti cel mai înţelept dintre oameni, îşi începe el implorarea. Împarte-ţi înţelepciunea cu mine. Arată-mi cum să devin iluminat.
Învăţătorul este un bărbat morocănos, supărat că intrusul îl deranjase. Clătinând din cap, el îi răspunde:
– Tu crezi că înţelepciunea poate fi distribuită aşa, pe nimic? Adu-mi o desagă cu pulbere de aur şi dacă vei fi adus destul, am să te fac iluminat.
Auzind una ca asta, discipolul aproape că îşi pierde curajul, dar îşi revine şi se întoarce în India, unde trudeşte ca să umple o desagă cu pulbere de aur. Trece vreme îndelungată. Apoi, discipolul face din nou călătoria dificilă peste Himalaya şi se prosternează în fata învăţătorului.
– Am făcut ce mi-ai cerut. Am umplut o desagă cu pulbere de aur, pentru că tu să-mi poţi arăta calea spre iluminare.
Tremurând, discipolul scoate de sub mantie desaga, plata pentru câţiva ani de sclavie. Învăţătorul o ia şi, dintr-o singură mişcare, aruncă aurul în aer. În câteva clipe, vântul îl poartă departe.
– Ce? Ce ai făcut? Ţipă deznădăjduit discipolul.
– N-am ce face cu aurul, îi spune învăţătorul. Sunt bătrân şi trăiesc într-o peşteră. Oare nu ştii că nu poţi cumpăra înţelepciunea cu bani?
Discipolul rămâne cu gura căscată, simţind cum mintea i se tulbură. Deodată, învăţătorul îşi scoate pantoful din picior şi-l plesneşte pe discipol peste ureche. În acel moment, discipolul este cuprins de o claritate totală şi vede adevărul. S-a deşteptat…
(Am relatat povestea budistă aşa cum am auzit-o, deşi ulterior am descoperit că este un amalgam de poveşti despre doi iluştri maeştri tibetani, Naropa şi Milarepa.)
Calea înţelepciunii a fost numită „calea fără de cale” tocmai pentru că nu are nişte linii îndrumătoare fixe. Nu există un curriculum şi, partea ce mai frustrantă, un învăţător nu e de mare ajutor. De cele mai multe ori, învăţătorul spune: „Am fost şi eu acolo unde eşti tu acum. Mergi mai departe”. Restul este luat pe încredere…
Sursă: Viitorul lui Dumnezeu: O abordare practică a spiritualităţii pentru vremurile noastre/CHOPRA, Deepak. – Bucureşti: Lifestyle Publishing, 2015.