Muzicienii, sportivii sau artiştii care stăpânesc cu adevărat arta lor sunt capabili să facă lucruri extraordinare (şi uneori irepetabile) în cadrul spectacolelor. De ce? Pentru că mintea şi corpul lor nu mai împiedica exprimarea spiritului respectivei arte. Din contră, simt că sunt una cu arta lor, cu spectatorii şi cu miracolul mistic al fiecărui moment.
Genialul violinist Yitzhac Perlman a pus în scena extraordinarul într-un recital de neuitat la Lincoln Center din New York. Chiar la începutul spectacolului, unde era singurul solist, i s-a rupt o coardă. Toată lumea a auzit-o rupându-se şi orchestra s-a oprit din cântat. În mod normal, un musician ar înlocui coarda, urmând o întârziere de înţeles. În cazul lui Perlman, un astfel de gest ar fi fost şi mai dificil. Suferind în copilărie de poliomelita, mergea încet şi dureros, dar maiestos, având cârje şi proteze. Şi-a lăsat cârjele jos şi şi-a scos protezele înainte să înceapă să cânte. Acum ar fi trebuit să şi le pună din nou, să se ducă în spatele cortinei şi apoi să vină din nou pe scenă, pentru a înlocui coarda.
În schimb, a făcut ceva cu totul de neimaginat. A stat pe loc, cu un instrument imperfect, şi i-a făcut semn dirijorului să reînceapă bucată muzicală. Jack Reimer, un reporter de la Houston Chronicle, care era în sală, a scris; “Şi a cântat cu o forţă, cu o pasiune şi cu o puritate nemaiauzite până atunci. Bineînţeles, toată lumea ştie că este imposibil să cânţi o piesă simfonică cu doar trei corzi. Ştiu acest lucru, şi voi ştiţi acest lucru, dar în acea seară Yitzak Perlman a refuzat să ştie acest lucru… Când a terminat, era o linişte grozavă în sală. Apoi oamenii s-au ridicat în picioare şi l-au aclamat. A fost o izbucnire extraordinară de aplauze din fiecare colţ al sălii. Eram cu toţii în picioare, urlând şi aclamând, făcând tot ce puteam ca saiI arătam cât de mult apreciem ceea ce realizase.”
Apoi Perelman le-a spus spectatorilor ceva profund filosofic, la fel de memorabil ca şi performanţă să: “Ştiţi, uneori este sarcina artistului să afle cata muzica poate face cu ce i-a rămas.”
Şi chiar dacă sunteţi ca majoritatea, care nu sunt muzicieni sau sportivi de renume, morala lui Perlman tot se aplica. La ce? Chiar la vieţile voastre. A trăi bine este o formă de artă şi presupune toată măiestria de care are nevoie în sport sau în muzică şi încă ceva în plus. Aceasta este marea lecţie cu care Jack Reimer şi restul spectatorilor s-au ales în urma recitalului. Cu cuvintele lui Reimer: “Poate ca sarcina noastră în această lume şubredă, schimbătoare şi uimitoare este să facem muzica, la început cu ceea ce avem şi apoi, când nu se mai poate, să facem muzica cu ce ne-a rămas.”
Da! Aceasta este funcţia spiritului: să facem muzica, chiar şi fără corzi.
Sursă: Întrebări fundamentale: Filosofia îţi poate schimba viaţa/MARINOFF, Lou. – Bucureşti: Editura Trei, 2013, pp. 7-8