Refuzând să accepte o cultură religioasă care devenise rigidă şi detaşată de vieţile oamenilor, Buddha a fost avatarul situaţiei noastre actuale, în care Dumnezeu pare deconectat de individ. Buddha n-a căutat să justifice plasa de siguranţă socială a castei preoţeşti prin legătura automată a acesteia cu lumea invizibilă a spiritelor. Mai presus de toate, el a acceptat adevărul incontestabil potrivit căruia fiecare persoană este, în ultimă instanţă, singura pe lume. Această singurătate este însăşi boala pe care Buddha s-a hotărât să o vindece.
Tratamentul lui consta într-un proces de deşteptare, în care suferinţa ajungea să fie văzută ca fiind înrădăcinată într-o falsă conştiinţă, şi anume în conştientizarea amorţită care ne face să acceptăm iluzia drept realitate. Paşii deşteptării s-au strecurat în viaţa cotidiană a budiştilor practicanţi:
· Meditează la miezul de linişte din interiorul minţii.
· Observă cu atenţie conţinutul schimbător al minţii, dând la o parte orice susţine suferinţa şi iluzia.
· Lămureşte versiunea ego-ului privind realitatea şi depăşeşte pretenţia acestuia că ştie să trăiască aşa cum se cuvine.
· Recunoaşte adevărul potrivit căruia totul în natură este nepermanent.
· Renunţa la materialism, în formele sale brute şi subtile.
· Detaşează-te de eu şi înţelege că eul individual este o iluzie.
· Fii atent la existenţa ta; alungă distragerea ta adusă de gânduri şi senzaţii.
· Accepta un set de reguli de etică superioară, a căror baza să fie compasiunea pentru oameni şi respectul pentru viaţă.
Unele sau toate aceste lucruri simbolizează calea înţelepciunii propusă de Buddha, cu ajutorul căreia maladia suferinţei poate fi vindecată…
Sursă: Viitorul lui Dumnezeu: O abordare practică a spiritualităţii pentru vremurile noastre/CHOPRA, Deepak. – Bucureşti: Lifestyle Publishing, 2015, pp. 128-129.