… distingem în experienţa creştină o lectură şi o interpretare private a Bibliei, care vizează comuniunea fiecărui credincios cu Dumnezeu şi reprezintă o posibilitate reală a fiecărui om de a comunica cu Dumnezeu. Din tradiţia iudaică, comunitatea creştină a preluat importanta citirii Scripturii, văzută ca o modalitate de a înţelege voia lui Dumnezeu, de a dobândi înţelepciune (cf. Ios. 1:8) şi de a fundamenta o identitate şi o conştiinţă comunitară (cf. Dt. 6:7).
Sf. Ioan Gură de Aur îi îndeamnă mereu pe credincioşi să aibă râvnă şi să stăruiască în lectura Scripturii, chiar dacă nu înţeleg în întregime ceea ce citesc, pentru că Dumnezeu dă lumină Cititorului: ” Aşadar, vă rugăm să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem… pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea” (cf. Sf. Ioan Gură de Aur, Hom. În Gen. XXXV, 1,2).
În aceeaşi directive, Sf. Ioan Damaschin vorbeşte despre necesitatea de a depune efortul citirii Scripturii, de a merge mai profund şi a o studia, de a transforma aceasta deprindere într-o disciplină, pentru că pe această cale omul dobândeşte înţelepciune, virtute, linişte şi putere interioară pentru a face faţa tuturor problemelor (cf. Sf. Ioan Damaschin, F.o, XVII).
Orice om şi orice credincios poate citi Biblia şi are acces la mesajul lui Dumnezeu. În acest demers, dimensiunea subiectivă, receptivitatea personală, rezonanţă la un anumit set de problem sau la un context anume sunt foarte importante. Lectura private presupune un anumit nivel de interpretare a Scripturii care se circumscrie vieţii celui care citeşte Biblia. Este vorba aici despre cultura şi educaţia acelei persoane, de nevoile sale specific, de gradul de interacţiune cu comunitatea creştină etc.
Însă, lecţiile dobândite în urma acestei legături şi interpretări ale textului sacru nu sunt normative pentru ceilalţi credincioşi din comunitate sau pentru ceilalţi oameni. Aceste rezultate pot sluji ca exemplu altora şi pot fi împărtăşite altora ca expresie a comunităţii creştine. Cel mai important lucru însă, la acest nivel, este efortul de a pune în dialog aceste rezultate ale experienţei individuale cu învăţătura Bisericii desprinsă din lectură şi interpretarea publică a Scripturii. Acest tip de participare la viaţa comunităţii creştine este esenţial pentru evitarea unor posibile anomalii, în special a pericolului derapajelor sectare, a ereziilor, dar şi a conflictelor generate de însuşirea unor soluţii sau răspunsuri care nu rezonează cu adevărul credinţei creştine.
Sursă: Credinţa creştină: Întrebări şi răspunsuri/JEMMA, Dănuț. – Oradea: Editura Ratio et Revelatio, 2015, pp. 136-137.