Primele tale întrebări, mari, esenţiale, fundamentale ţi le pui când ţi-ai dat seama de sinele tău. Ele au răspunsuri grele, care le primeşti târziu. De la viaţă, dar mai ales de la tine. Sau nu afli niciodată un răspuns la unele dintre ele.
Pentru mine întrebarea fundamentala care m-a urmărit mereu a fost, este şi va fi DE CE?
De ce m-am născut acum şi aici. De ce am plecat la şcoala cutare. De ce mi-am ales meseria cutare. De ce unii oameni sunt buni. De ce alţii sunt răi, minţesc, fură şi distrug. De ce îmi place să mănânc paine prăjită sau să beau un vin bun. De ce îmi place să recitesc o carte şi alta nu. De ce a plecat Gagarin in Cosmos. De ce ucidem animalele sălbatice. De ce consumăm mai mult decât e nevoie. De ce tăiem copacii. De ce mă îmbolnăvesc uneori. De ce nu mă înţeleg cu colegul meu. De ce mă duc cu plăcere la ţară. De ce am iubit o singură femeie. De ce s-a accidentat Cristian Chivu. De ce cad fulgii de zăpadă din cer. De ce încolţeşte iarba. De ce au plecat vecinii mei în Irlanda. De ce politicienii noştri nu lucrează în folosul celor mulţi. De ce Gigi Becali e duplicitar. De ce scriu acum în Jurnale.ro. De ce acum Dvs. îmi citiţi însemnarea…
Azi am o întrebare. Mâine alta. La unele aflu răspunsul, la altele nu. În funcţie de întrebările pe care ni le punem şi răspunsurile pe care le primim, de la noi sau de la cei din jur, ne conducem sau ne ordonăm viaţa. Poate ăsta este rostul întrebărilor. Să le răspundem, trăind adevărat, ca OAMENI…
Ioan P. ALEXA – 16 martie 2007