Motto: “Iartă, dar nu uita şi nu trebuie să faci mereu aceiaşi greşeală: cea cu încrederea nelimitată în oameni, în partea lor bună şi cinstită.” – Radu Costin ŞTEFĂNESCU
Reporter: Dle Ioan Alexa, vineri 22 aprilie 2001, într-un anonimat de neînţeles, aţi intrat în cel de-al 30-lea an de activitate publică, ca bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, o instituţie de cultură din Str. Gării nr. 2 Bistriţa, care în ultimul timp a ridicat unele probleme în comunitatea locală. De fapt, cine sunteţi şi ce vreţi în această lume complexă?
Ioan ALEXA (I.A.): Văd că sunteţi direct, fără introduceri protocolare… Ei bine, mă socotesc un om simplu şi anonim, cu bucurii şi necazuri ce aparţin oraşului Bistriţa, oraş pe care încerc să îl înţeleg, să îl iubesc şi să îl respect foarte mult ca mod de manifestare al cetăţenilor lui. Am venit în acest oraş al pensionarilor în 20 aprilie 1972 “impus” de valurile vieţii ca să practic o meserie minunată, cea de bibliotecar. De fapt la Biblioteca orăşeneasca Bistriţa am ajuns ca urmare a unei repartiţii guvernamentale (aşa era modalitatea de angajare în acele vremuri!) şi a unei decizii semnate de faimosul primar ANDREI WEINGARTNER, primar rămas în memoria colectivităţii locale ca un om de nădejde, un om deosebit al ordinei, corectitudinii, disciplinei şi curăţeniei oraşului Bistriţa, o personalitate locală pe nedrept uitată astăzi… Ce vreau? Nimic deosebit! Doar să trăiesc cinstit în modul meu şi să-mi ajut semenii din jur.
Reporter: Totuşi, cum aţi rezistat atât timp să lucraţi în acelaşi loc?
A.I.: Simplu! Mi-a plăcut treptat meseria în care am “căzut” sau care mi-a fost “impusă” de viaţă. De ce? Pentru că, deşi slab plătită, este o meserie foarte complexă, reală şi cu o largă adresabilitate. Este o meserie nediscriminatorie care se adresează în mod deosebit oamenilor din comunitate. Aici la biblioteca întâlneşti şi deserveşti sau ajuţi tot felul de oameni, diferiţi ca sex, vârstă, educaţie, limba, ideologie, profesie, statut social său grad de cultură. În meseria pe care o practic eu şi colegii mei cel mai important lucru este să răspunzi corect şi la timp întrebărilor şi solicitărilor cititorilor cu informaţii pertinente şi actuale din cărţi şi publicaţii periodice. Din punctul meu de vedere, a fi bibliotecar este şi azi, într-o lume mereu în schimbare prin oameni şi evenimente, o funcţie publică de mare răspundere socială, care se adresează, în general, celor mulţi, cetăţeni simpli şi anonimi, consideraţi oameni în adevăratul sens al cuvântului. În fine, în meseria pe care o practic, sunt un “intermediar” anonim şi discret între scriitor şi cititor. Dar, uneori şi un ascultător răbdător al necazurilor şi bucuriilor cotidiene ale acestuia.
Reporter: Ce lucraţi concret, acum, acolo?
A.I.: Am parcurs treptat, în timp, toate etapele ierarhice de instruire şi perfecţionare profesională, lucru ce mi-a permis să cunosc aproape toate aspectele meseriei. De peste zece ani lucrez la Compartimentul tehnic de achiziţii, evidentă şi prelucrare, unde mă ocup în special de clasificarea şi cotarea cărţilor nou achiziţionate după conţinut. În paralel, de câtva timp încoace, din 1997, împreună cu colegele mele, fac şi conversia datelor bibliografice din sistemul tradiţional de cataloage clasice cu fise în cel informatic printr-un program de calculator specific, un sistem modern de înregistrare şi regăsire a informaţiilor despre cărţi şi autorii lor. Finalizarea acestei complexe activităţi va uşura mult munca bibliotecarilor şi al utilizatorilor bibliotecii.
Reporter: În comunitatea locală sunteţi considerat un “personaj” neconformist, nesupus regulilor obişnuite şi acceptate, poate uneori refractor şi negativist la ceea ce se întâmplă în bibliotecă. Este adevărat şi de ce?
A.I.: Şi DA şi NU. În ceea ce mă priveşte ca persoană, sunt un om normal care respectă legea, adevărul şi dreptatea. Cei care mă consideră nesupus sau recalcitrant greşesc, zic eu. Pentru că mă apreciază în acest fel fără să mă cunoască cu adevărat! Sunt o fire tolerantă şi înţelegătoare; îmi place să mă consider o “personalitate accentuată” care reuşeşte destul de des să “iese” din tiparele manipulărilor sociale impuse. Şi ca să fiu clar, cred că am “defectul” de a fi prea tranşant, prea sincer în relaţiile mele sociale şi profesionale când se întrece măsura sau se încalcă legea, dar, uneori, şi prea încrezător cu cei din jur.
Reporter: În aceste vremuri de tranziţie, pline de comportamente şi fapte neobişnuite, care este crezul Dvs.?
A.I.: Până când am intrat în viaţa reală nu am primit o educaţie religioasă specială, dar cred într-un Dumnezeu atotputernic şi atotcuprinzător peste oameni şi faptele lor. Prezenţa Lui, divină şi luminoasă, consider eu, se face la timpul potrivit pentru fiecare dintre noi… Cred în mine, în familia mea, în semenii din jur, în prieteni. Cred ferm în adevăr şi în lege, în bunul simţ, în puterea oamenilor de a fi mai buni cu ei însăşi şi cu cei aflaţi în nevoie…
Reporter: După 30 de ani de activitate în folosul public încă nu aţi ajuns şef. Cum explicaţi acest lucru?
A.I.: La această întrebare tranşantă şi directă o să vă răspund puţin mai nuanţat… În primul rând nu am fost solicitat pentru funcţii de conducere nici în trecutul comunist şi nici după 1989. În toate timpurile, ca să ajungi într-o funcţie publică de conducere trebuie să aderi, să asculţi şi să slujeşti orbeşte un partid de guvernământ, adică să faci “ceva” ce vreau alţii, chiar dacă uneori nu e drept şi cinstit. Nu am putut niciodată să accept compromisuri pentru o persoană sau grup de interese ascunse. Din fire şi din educaţie mă consider un om liber, independent şi contestatar al practicilor mafiote locale, atât din trecut cât şi de azi. Adversarii mei, ştiuţi sau neştiuţi mă numesc şi “petiţionar de profesie”, datorită demersurilor mele publice. Pe de altă parte, nici nu am dorit acest lucru. Am spus-o şi la un “interviu” postdecembrist al “miliţiei” locale, impus ilegal de actuala conducere a bibliotecii. În evoluţia mea profesională, singurul om care m-a descoperit, apreciat şi sprijinit la timpul respectiv, a fost dl. NICOLAE GĂLĂŢEAN, fost vicepreşedinte la Comitetul de Cultură, un alt om deosebit pe care şi azi îl apreciez şi îl stimez, chiar dacă s-a retras discret din viaţa publică locală.
Reporter: Până în prezent nu aţi acordat nici un interviu presei locale scrise. De ce?
A.I.: Pentru că nimeni nu mi-a cerut acest lucru! Pentru că, deşi aş fi dorit ca prietenii şi duşmanii mei să ştie cine sunt şi ce gândesc, nu doresc să devin o persoană publică intens mediatizata datorită problemelor ridicate din jurul meu. Totuşi mă bucur că presa locală a prezentat echidistant şi la timpul potrivit, opiniile mele şi ale adversarilor. Din păcate, multe dintre ele au fost ignorate sau nerezolvate încă…
Reporter: În încheiere, ce aţi dori să le spuneţi cititorilor sau semenilor din jurul Dvs, ?
A.I.: Multe… Să fie ei însăşi! Să nu se lase manipulaţi de impostori! Să fie sinceri, corecţi şi drepţi cu semenii din jurul lor! Să-şi ajute aproapele aflat în lipsuri sau nevoi! Să descopere şi să păstreze în apropiere prieteni deosebiţi, să îi respecte şi să îi preţuiască ACUM pentru cine sunt sau ceea ce fac! Pe lângă muncă, distracţii sau vizionari TV, să citească şi să se informeze permanent! Să aibă toţi parte de sănătate şi de tot ceea ce îşi doresc!…
Autointerviu realizat de Ioan P. ALEXA – 22 aprilie 2001.
Redactat: I. A., Bistriţa la 3 apr. 2017.