1. Cea mai mare libertate a omului este libertatea faţă de păcat.
2. Omul, în genunchi în faţa lui Dumnezeu, este mult mai mare.
3. Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
4. Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea – Iubirea – necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea – Voinţa necesară Desăvârşirii omului.
5. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. 6. În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
7. Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămăne după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci, nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.
8. Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.
9. Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare. 10. Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
11. Citeşte mai degrabă ceea ce atinge inima decât ceea ce depărtează mintea. 12. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
13. Nu poţi deveni om mare până nu te socoteşti că ai murit, până nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmează să fie.
14. Dacă oamenii ţi-ar face dreptate, Dumnezeu cum te-ar mai răsplăti?
15. Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri.
16. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu?
17. Ne întâlnim în prezent cu… viitorul trecutului.
18. Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.
19. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.
20. Iisus mereu a avut ce răbda: mai presus de toate Crucea, răstignirea şi moartea.
Arsenie BOCA, “Despre durerile oamenilor”.
Sursa: http://adevarul.ro/locale/calarasi/20-cele-mai-frumoase-enunturi-rostite-arsenie-boca-ne-intalnim-prezent-viitorul-trecutului-1_57f38d055ab6550cb840edd5/index.html