CĂMILA PERFECTĂ (POVEŞTI ORIENTALE)

În urmă cu ani de zile, patru învăţaţi călătoreau prin deşertul Kawir cu o caravană. Seara stăteau împreună în jurul focului şi vorbeau despre experienţele lor. Toţi erau plini de admiraţie pentru cămile. Erau uimiţi de mulţumirea lor, le admirau puterea şi găseau că răbdarea lor umilă este aproape de neînţeles.
„Suntem maeştrii penelului, spuse unul. Haideţi să scriem despre acest animal sau să desenăm ceva care să laude şi să onoreze cămila. Spunând aceste cuvinte, luă un sul de pergament şi intră într-un cort luminat de o lampă cu ulei. După câteva minute, ieşi şi îşi arătă opera celor trei prieteni ai săi. Desenase o cămilă care tocmai se ridica din poziţia de odihnă. Cămila era atât de bine desenată, că cineva aproape ar fi putut crede că era vie.
Următorul bărbat intra apoi în cort şi ieşi curând. Aducea o scurtă descriere actuală a avantajelor pe care cămilele le aduc caravanei. Al treilea scrise un poem încântător.
Apoi al patrulea intră în cele din urmă în cort şi le interzise celorlalţi să îl deranjeze. Câteva ore mai târziu, focul se stinsese şi ceilalţi dormeau deja. Dar, din cortul slab luminat, mai venea încă sunetul penelului scrijelind şi al cântecului monoton. A doua zi, cei trei îl aşteptară pe colegul lor la fel de inutil ca în ziua a treia şi a patra. Aidoma stâncilor ce se închiseseră în urma lui Aladin, cortul ascundea pe cel de-al patrulea învăţat. În sfârşit, în ziua a cincea, intrarea cortului se deschise şi cel mai silitor dintre silitori păşi afară, mort de oboseală, cu ochii încercănaţi şi obrajii scofâlciţi. Bărbia îi era încadrată de o barbă aspră. Cu paşi osteniţi şi o expresie pe faţa de parcă ar fi mâncat lămâi verzi, s-a apropiat de ceilalţi oameni. Aruncă obosit pe covor un mănunchi de pergamente. Pe exteriorul primului sul scrisese cu litere mari: „Cămila perfectă sau cum ar trebui să fie o cămilă…”
Sursă: Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie/PESESCHKIAN, Nossrat. – Bucureşti: Editura Trei, 2017, pp. 67-68.