Viaţa este o manifestare a ceea ce e acoperit şi
ascuns la naştere. Dezvoltarea, creşterea sunt, pur şi simplu, dezvăluirea
potenţialului ascuns, iar când potenţialul ascuns nu se manifestă, rezultatul e
nefericirea. Aşa cum o mamă va îndura chinuri de nedescris dacă poartă copilul
în pântecul ei pentru tot restul vieţii, tot aşa acei oameni care nu devin ceea
ce au fost sortiţi să devină vor trăi în nefericire. Dar eu observ că fiecare
om aleargă în aceeaşi cursă. Toţi vor să fie ceea ce nu sunt şi nimeni nu poate
reuşi aşa ceva. Care este rezultatul final? Rezultatul este că oamenii nu devin
ceea ce ar fi putut să devină. Şi fiindcă nu devin ceea ce nu pot fi, sunt
privaţi şi de ceea ce visaseră că ar putea deveni.
Regele unui trib s-a dus într-un oraş mare pentru prima
dată. Voia să fie fotografiat. A fost dus la un studio. Fotograful avea pe uşă
agăţat un carton pe care scria: „Fotografiază-te cum îţi place. Aşa cum eşti:
10 rupii. Aşa cum crezi că eşti: 15 rupii. Aşa cum vrei să te prezinţi în faţa
altora: 20 de rupii. Aşa cum ai fi vrut să fii: 25 de rupii”.
Regele acela simplu a fost foarte surprins de toate acestea
şi a întrebat dacă la fotograf mai veneau şi alţi oameni în afară de cei care
voiau primul tip de fotografie. I s-a spus că până la momentul respectiv nu
apăruse nici o persoană care să vrea primul tip de fotografie.
Aş putea să vă întreb ce tip de fotografie aţi fi vrut voi
vi se facă? Ce spune mintea voastră? În adâncul vostru, n-aţi fi vrut să vi se
facă o fotografie din ultima categorie? E altceva că n-aţi fi avut, poate,
destui bani la voi, presiunea împrejurărilor ar fi putut avea un cuvânt de
spus, dar altminteri cine ar vrea să i se facă o fotografie din prima categorie?
Dar acel rege „prost” şi-a făcut o fotografie din prima categorie şi a
zis: „Am venit aici să fac o fotografie a mea, nu a altcuiva”.
Un carton asemănător atârna tot timpul de uşă vieţii.
Dumnezeu l-a agăţat acolo, cu mult înainte de a fi plămădit omul. Orice
ipocrizie din lumea asta se naşte din dorinţa de a fi diferit de cum eşti, de
fapt. Când cineva nu reuşeşte să fie altceva decât este, îşi dă toată silinţa
să pară diferit. Nu asta numim ipocrizie? Iar dacă cineva eşuează chiar şi în
această încercare, se tulbură. Şi atunci se simte liber să se imagineze pe sine
în orice fel doreşte. Dar indiferent că e vorba de ipocrizie sau de nebunie,
originea oricăreia dintre ele se afla în refuzul acceptării de sine.”
POST MOTTO: “Îmi place enorm să vă spun poveşti – sunt un povestitor – şi rezultatul nu e nicăieri în conştiinţa mea. V-am spus o poveste frumoasă, gata. A fost frumoasă, mi-a plăcut mult, m-am bucurat de ea! Dacă voi v-aţi bucurat de ea sau nu rămâne să decideţi voi.” – OSHO – Adevăratul înţelept, 2012, p. 241.
Sursă: Trupul muritor şi lumina spiritului: 60 de parabole şi povestiri/OSHO.- Bucureşti: LITERĂ, 2017, pp. 146-147. 00000000060000