… Era Super Bowl Sunday, prima duminică din februarie […] Începuse perioada de împerechere, care pentru mine este de fiecare dată punctul culminant al anului lupilor […] Mergeam încet cu maşina […] şi mă uitam cu binoclul după lupi prin vale. Ca de obicei, nu am avut mult de aşteptat. Minus 24 de grade Celsius, soare strălucitor, aceasta era scena pe care s-au produs vedetele din valea Lamar [din Parcul Naţional Yellowstone din SUA]. În apropiere de Soda Butt, un gheizer stins, am văzut mişcându-se câteva puncte negre. Lupii Druid o porniseră. Păreau sătui şi bine dormiţi şi emanau veselie. După ce au zburdat o vreme vioi pe pantele nordice ale văii, s-au întins la odihnă pe creasta muntelui.
Deodată şi pe neaşteptate, scena s-a schimbat. În vale a apărut un lup singuratic, alergând hotărât înspre haita completă, cu cele şapte animale ale ei. Deci acest aventurier nu putea fi un simplu străin. Speram să-şi schimbe urgent traiectoria, pentru că era pe un teren riscant, în zona altei haite.
Între timp îl descoperiseră şi lupii Druid. Cu capetele ridicate şi urechile ascuţite, stăteau întinşi, încordaţi, unii într-alţii, şi îşi concentrau toată atenţia pe nou-venitul neobrazat. Perechea conducătoare se ridicase şi stătea ca înmărmurită, privind în jos spre el. El mergea mai departe fără griji pe teritoriul duşman. Nu eram foarte sigură dacă nu îi observase încă pe lupii Druid sau dacă se comportă intenţionat atât de ostentativ.
Mi-am scos emoţionată telescopul din maşină şi m-am pus în poziţie. Binoclul puternic este un instrument de lucru de neînlocuit şi mă ajută la identificarea lupilor.
Intrusul era atrăgător şi arătos, cu blană strălucitoare neagră ca smoala şi ochi aurii. Vederea lui dădea pesemne fiori oricărei lupoaice.
Şi într-adevăr – am observat o mişcare uşoară în haită de lupi Druid: un singur vârf de coadă a început să tresalte şi să se mişte precaut. Se pare că nu doar eu observasem frumuseţea lupului.
Între timp acesta încetinise, mersul îi devenise mai încordat şi mai precaut. Se pare că raţiunea lua încet-încet locul curajului. Totuşi înainta mai departe şi aproape că ajunsese la poalele muntelui pe care lupii Druid stăteau aliniaţi.
Dar străinul nu era încă pregătit să renunţe. S-a încumetat să se apropie de haită – de data asta cu privirea aţintită către lupoaica ce îşi înteţise curajoasă datul din coadă în văzul întregii haite. Am văzut cum săgeţile lui Eros zburau prin aer. Dădusem de mult uitării frigului şi urmăream cu sufletul la gură spectacolul de veacuri al naturii.
Lupoaica maro care dădea din vârful cozii a prins curaj. S-a ridicat şi a privit de pe ridicătura muntelui către pretendentul ei, că Julieta spre Romeo de la balcon. Până aici a răbdat tatăl ei. S-a făcut şi mai mare decât era deja şi a dat navală spre intrus. O scurtă încăierare, o mică muşcătura şi îndrăzneţul pe care îl botezasem Casanova, a fugit… câţiva metri. Apoi s-a întors şi a încercat, cu coada uşor lăsată, să “se dea bine” pe lângă şeful haitei. În cele din urmă s-a culcat în zăpadă, în vreme ce conducătorul haitei s-a căţărat înapoi la punctul lui de observaţie.
Între timp, Julieta, lupoaica maro, se târâse un pic în jos pe burtă şi s-a apropiat de Romeo, care şi-a revărsat asupra ei tot farmecul dând din coadă, ţopăind şi invitând-o la joacă. Julieta nu a stat prea mult pe gânduri şi a cedat invitaţiei. Cei doi au luat-o la fugă unul lângă altul, au început să se înghiontească în aer şi arătau de parcă ar fi fost o sigură fiinţă.
Şi perechea de părinţi părea să cedeze în fata atracţiei nou-venitului. După câteva încercări neconvingătoare de a-l izgoni, au renunţat.
Casanova a încercat precaut să o atragă pe fiica Druid departe de haită. A şi reuşit, până la o anumită distanţă. Apoi legăturile de familie s-au dovedit mai puternice decât dorinţa de a face cuceriri. Lupoaica se simţea în mod evident sfâşiată între potenţialul ei nou partener şi familie. Când haita s-a ridicat şi a plecat mai departe, era evident că nu ştia ce să facă. Alerga de la frângătorul de inimi la familie şi înapoi. În cele din urmă a ales siguranţa haitei şi a rămas cu părinţii ei.
Seducătorul respins a schimbat tactica. Apropiindu-se şovăielnic şi făcând gesturi de supunere socială, l-a rugat pe tatăl frumoasei lui să-l primească în familia de lupi. Se strecură atent în spatele haitei, dar când tata nu se uită, se ridică într-o poziţie mândră şi flirta cu Julieta. Dacă şeful haitei venea în viteză spre el, se aruncă pe spate cu coada între picioare şi aşteptă până când lupul conducător îşi exprimă clar punctul de vedere. Lupoaica conducătoare nu s-a amestecat. Urmărea spectacolul, în timp ce fiica ei dragă se tot întorcea la mama printre escapade şi încercă să o liniştească modificându-şi poziţia botului.
În mod evident tactica lui Casanova a dat roade, pentru că, la sfârşitul zilei, când lupii Druid au dispărut dincolo de munte, era în mijlocul lor.
Acestea sunt observaţiile mele cum a fost primit un lup străin în altă familie. Nu existase nicio luptă pentru izgonirea rivalului. Lupul conducător şi-a arătat autoritatea bătându-l scurt de câteva ori pe intrus şi gonindu-l un pic mai departe. A fost suficient pentru a-şi exprima poziţia. Lupii ştiu foarte bine că a lupta cu ceva până la sfârşit îţi trebuie mai multă forţă şi energie decât valorează eventualul câştig…
Sursă: Înţelepciunea lupilor/RADINGER, Elli H.- Bucureşti: Ed. Publica, 2018, pp. 34-38.
Selecţie, adaptare şi editare: Ioan P. ALEXA