Fiecare dintre noi avem nevoie de aceste cuvinte. Vă veţi recunoaşte în rezonanţă acestor sensuri care vorbesc despre „a fi puternic”, în timp ce toţi ceilalţi ne consideră slabi atunci când plângem, căci da, lacrimile sunt semnul celei mai adânci forţe interioare şi cu siguranţă, un dar de la Divinitate.
Cele mai frumoase 10 citate despre lacrimi:
1. „Există o sacralitate în lacrimi. Nu sunt semnul slăbiciunii, ci al puterii. Vorbesc mai elocvent decât zece mii de limbi. Sunt mesagerii durerii copleşitoare şi ai dragostei nerostite” – Rumi
2. „Oamenii nu plâng fiindcă sunt slabi, ci pentru că au fost puternici pentru prea mult timp.” – Autor anonim
3. „Plânsul nu arată că eşti slab. De când te-ai născut, plânsul arată că trăieşti!” – Autor anonim
4. „Când cineva te-a rănit, plângi un rău, construieşte un pod şi treci peste el.” – Autor anonim
5. „Buzele care au gust de lacrimi sunt cele mai bune de sărutat.” Dorothy Parker
6. „Cerul ştie că nu trebuie să ne ruşinăm de lacrimile noastre, fiindcă ele sunt ploaie peste praful orbitor al pământului, acoperind inimile noastre de piatră. Am fost mai bine după ce am plâns – mai cu părere de rău am fost, mai bun, mai gentil.” – Charles Dickens
7. „Nu îţi fie ruşine să lăcrimezi; avem dreptul de a fi trişti. Lacrimile sunt apă, iar florile, copacii şi fructele nu pot creşte fără apă. Dar trebuie să fie şi raze de soare. O inimă rănită se va vindeca în timp, şi atunci când o face, memoria şi dragostea pentru cei pierduţi se instalează pentru a ne proteja.” ― Brian Jacques
8. Plângi. Iartă. Învaţă. Mergi mai departe. Lasă că
lacrimile tale să ude seminţele fericirilor viitoare”
― Steve Maraboli
9. „Lacrimile sunt acele cuvinte pe care inima nu le poate rosti.” – Autor anonim
10. „Când eşti în tristeţe, priveşte din nou în inima ta şi vei vedea, că de fapt plângi pentru acel ceva care ţi-a fost plăcere.” – Kahlil Gibran
Sursă:
10 citate eliberatoare despre LACRIMIB