Câteceva despre budism
Budismul a fost întemeiat în India în sec. Al V-lea i.Hr. de către un înţelept numit Buddha şi s-a răspândit în toată Asia între secolele al II-lea şi al XII-lea. Astăzi este una dintre cele trei religii dominante din lume, adepţii lui numărând între 300 şi 400 de milioane de credincioşi, care trăiesc mai ales în Asia de Sud-Est.
Întemeietorul budismului, Buddha, s-a născut în India, la sfârşitul sec. Al VI-lea i.Hr. Baza a fost hinduismul care se practică atunci în India, fiind vorba mai mult de o înţelepciune, fără zei sau texte sacre. Legenda povesteşte că Bodhgaya este locul unde Buddha, aşezat la poalele unui smochin, copacul care simbolizează cunoaşterea a primit iluminarea, în urma unei meditaţii prelungite. Şi a devenit atunci Buddha, adică “trezitul” sau “Luminatul”.
Baza doctrinei lui Buddha sunt Patru Nobile Adevăruri:
1) Lumea este doar suferinţă. Naşterea, boală, bătrâneţea, moartea provoacă suferinţe.
2) Durerea omului provine din ataşamentul sau faţă de viaţă şi din dorinţa să, care nu poate fi niciodată satisfăcută, de a dobândi fericirea.
3) Pentru a opri suferinţa şi pentru a ajunge la împăcare, omul trebuie aşadar să se elibereze de dorinţă şi să o nimicească,
4) Ducând o viaţă exemplară. Aici Buddha a dezvăluit calea pe care omul trebuie să o înfăţişeze pentru a face să înceteze suferinţa şi pentru a cunoaşte nirvana sau beatitudinea veşnică.
Începând din secolul al III-lea d.Hr., budismul s-a împărţit în două mari curente, fiecare propunând o cale (vehicul) diferită pentru a ajunge la nirvana: Hinayana (Micul vehicul) şi Mahayana (Marele Vehicul).
Numită şi “lamaism” (de la numele călugărilor, lama, care conduceau Tibetul), budismul tibetan provine din curentul mahayana şi s-a amestecat cu vechea religie locală. Dalai-Lama este şeful spiritual al budismului tibetan.
(Sursă: Religiile lumii. – Bucureşti” Enciclopedia RAO, 2001, pp. 68-73.)
O bibliografie incompletă
Din catalogul digital al BJ BN şi din alte surse am selectat câteva titluri, cel interesat urmând a alege:
– Socrates, Iisus, Buddha: Trei modele de viaţă/LENOIR, Frederic. – Piteşti: Paralele 45, 2010.
– Budism şi creştinism: Consideraţii privind desăvârşirea omului/ACHIMESCU, N.- iaşi: Junimea, 2007.
– Calea zen/WATTS, Alan W.- Bucureşti: Humanitas, 1997.
– Comorile budismului Tibetan/DALAI LAMA, 14. – Bucureşti: Herald, 2005.
– Comorile Dharmei. – Bucureşti: Herald, 2003.
– Despre budism/BORGES, J.L.- Bucureşti, Paideia, 2006.
– Esenţa doctrinei budhiste: calea spre trezie/Rinopoche, G. – Bucureşti: Herald, 2010.
– Eseu despre legendă lui Buddha/SENART, E.- Iaşi: Institutul European, 1993.
– Eseu despre sursele adevăratei cunoaşteri în logica budistă/MANOLESCU, G. – Bucureşti: Cartea Universitară, 2006.
– Hinduism şi budism/COOMARASWAMY, Amanda K.- Iaşi: Timpul, 1997.
– Întrebări pentru un maestru zen/DESHIMARU, T.- Bucureşti: Teora, 1996.
– Lauda Zazenului/HAKUIN, E.- Bucureşti: Herald, 2005.
– Meditaţia în acţiune/TRUNGPA, Ch. – Bucureşti: Irecson, 2004.
– Mesajul lui Buddha/CRISTIAN, F.- Cluj: Dacia, 1999.
– Mitologia tibetană/TARDY, A.- Bucureşti: Meteor Press. 2004.
– Nirvana: Tehnici de meditaţie: Sinteze. – Bucureşti: Societatea Informaţia, 1994.
– Sufletul samuraiului: Trei scrieri clasice zen şi Bushido. – Bucureşti: Humanitas, 2009.
– Un lama tibetan în căutarea adevărului/RABTENG, Gesher. – Bucureşti: Herald, 2010.
– Zen: Aici şi acum: Învăţăturile lui Shueyu Suzuki. – Bucureşti: Humanitas, 2010.
– Istoria Zenului: Doctrină şi practică Zen în China şi Japonia/NUKARYa, K.- Bucureşti: Herald, 2005.
– Mistici creştini şi maeştrii Zen. Vol.1-2/MERTON, Th. – Bucureşti: Humanitas, 2003-2004.
– Satori: Mari maeştri Zen/Bucureşti: Herald, 1999.
– Zen şi viaţa cotidiană/DESCHIMARU, T.- Bucureşti: Herald, 2006.
– Zenisme: Să radem pe cale către iluminare/BELL, D.- Bucureşti: Mix, 2003.
– Dincoilo de vid şi plin: Învăţăturile fondatorilor celor cinci şcoli Ch’An (Zen) din China. – Bucureşti: Herald, 2009.
– Budismul japonez: Istorie, doctrină şi tradiţii/SIMU, O.- BucureştI Herald, 2007.
– Buddha/CARRITHERS, M.- Bucureşti: Humanitas, 1996.
– Eseu despre legendă lui Buddha/SENART, E.- Bucureşti: Institutul European, 1993.
– Al treilea ochi/RAMPA, L.- Bucureşti: Herald, 2006.
– Bazelel misticii tibetane/GOVINDA, A. – Bucureşti: Humanitas, 1998.
– Doctrina trezirii: Învăţătura lui Buddha în cele mai vechi texte/RAHULA, V.- Bucureşti: Herald, 2005.
– Tibetul secret/MARAIANI, F.- Bucureşti; Saeculum, 2002.
– Dalai lama: Omul, călugărul, misticul/CHHAYA, M.- Piteşti: Paralela 45, 2009.
– Nouă fizică şi cosmologie: Dialoguri cu Dalai Lama/ZAJONC, A.- Bucureşti: Ed. Tehnică, 2006.
– Emoţii vindecătoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate. – Bucureşti: Curtea Veche, 2008.
– Marpa, traducătorul/TSANG, N.N. – Bucureşti: Informaţia, 1994.
– Milarepa, marele yoghin tibetan/RECHUNG, D.T.- Bucureşti: Societatea Informaţia, 1994.
– Cu mistici şi magigieni în Tibet/DAVID-NEEL, A.- Constantă: Europolis, 1992.
– Meditaţia/BUDILOVSKY, J.- Bucureşti: Curtea Veche, 2007.
– Maranata: Carte de meditaţie/MINK, P.G.- (Misiunea Maranata, s.a.)
– Meditaţie daoista/ROBINET, I. – Bucureşti: Herald, 2007.
– Tehnici de meditaţie şi practici ale trezirii spirituale/SMEDT, M. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998.
– Tratat de meditaţie/BAULEY, A.- Bucureşti: Herald, 1994.
– Iniţiaţii Tibetului/DAVID-NEEL, Alexandra. – Bucureşti: Dexon, 2021.
– Bhagavad Gâţa pe înţelesul tuturor/VASWANI, J. P. – Bucureşti: Prestige, 2020.
– Cartea înţelepciunii/DALAI LAMA.- Bucureşti: Curtea Veche, 2018…
PS. Pentru Vlad-Lucian ILE din ORADEA: [… ale dogmelor budiste, sistemul pe care îl prezintă acest cult; în fond nirvana, meditaţie, metempsihoză…]
Ioan P. ALEXA