ZICERI DESPRE CARTE, CITITORI ŞI BIBLIOTECI

• Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv, cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, cei i se făgăduieşte, ce i se permite. Poţi fi cuprins de groază – observând grămezile de cărţi şi vastitatea spaţiului, simţindu-te batjocorit de prezenţa a tot ceea ce nu ştii, uitându-te în jur – şi rămăşiţele acestui sentiment pot să nu piară niciodată, nici chiar după ce ritualurile şi convenţiile au fost învăţate, după ce teritoriul a fost cartografiat şi băştinaşii s-au dovedit prietenoşi. (p. 10)
• Spre deosebire de o biblioteca publică, o bibliotecă privată prezintă avantajul de a permite o clasificare excentrică şi extrem de personală. (p. 41)
• “Nici un loc nu te poate convinge într-o mai mare măsură de vanitatea speranţelor umane decât o bibliotecă publică.” – Samuel JOHNSON (p. 83)
• Puterea cititorilor nu rezidă în capacitatea lor de a acumula informaţii, nici în abilitatea de a ordona şi de a cataloga, ci în darul lor de a interpreta lectură, de a crea asociaţii în cadrul acesteia şi de a o transforma. (p. 85)
• Fiecare bibliotecă este exclusivistă, din moment ce selecţia sa de cărţi, oricât de vastă ar fi, lasă în afară pereţilor instituţiei rafturi nesfârşite de manuscrise care, din motive ce ţin de gusturi, cunoştinţe, spaţiu şi timp, nu au fost incluse. (p. 99)
• Cărţile conferă unei încăperi o anumită identitate, care, în unele situaţii, o poate uzurpa pe aceea a proprietarului – o particularitate bine cunoscută persoanelor stupide, care îşi doresc ca portretele lor să aibă pe fundal pereţi plini de cărţi, în speranţa că astfel vor căpăta un lustru academic. (p. 117)
• “Fiecare bibliotecar este, într-o oarecare măsură, un arhitect. Acesta îşi construieşte colecţia sub forma unui labirint în interiorul căruia cititorul trebuie să îşi croiască un drum, să se descopere pe sine însuşi şi să trăiască.” – Michel Melot, director al Bibliotecii Centrului Pompidou din Paris (p. 119)
• O bibliotecă nu este doar un spaţiu al ordinii şi haosului; este şi un tărâm al hazardului. Cărţile, chiar după ce au fost repartizate pe rafturi şi le-au fost alocate numere, reţin o mobilitate proprie. Lăsate în voia lor, ele se reunesc în grupări neaşteptate, urmează regulile tainice ale similarităţii, al genealogiilor nespuse, ale intereselor şi temelor comune. (p. 147)
• Uneori, umbra scriitorului şi cea a bibliotecii sale se întrepătrund cu mult înainte de moartea celui dintâi. (p. 164)
• Putem să trăim într-o societate la a cărei temelie să află cartea şi, cu toate acestea, să nu citim, sau să putem să trăim într-o societate unde cartea este un simplu accesoriu şi să fim, în cel mai profund şi adevărat înţeles al cuvântului, cititori. (p. 193)
• Bibliotecile nu sunt, şi niciodată nu vor fi, folosite de toată lumea. (p. 197)
• “Cărţile sunt cele mai de seamă posesiuni ale noastre în această viaţă, ele ne asigura nemurirea.” – Varlam CHALAMOV (p. 283)

Sursă: Biblioteca nopţii/MANGUEL, Alberto. – Bucureşti: Nemira, 2011.
Selecție și editare de Ioan P. ALEXA