– Şi dacă vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat mai departe, reveniţi şi ascultaţi episodul următor. – Formula povestitorilor stradali pentru atragerea publicului
– Dacă am început nu mă pot opri la jumătatea drumului.
– Nici pe găină nu a putut pune mâna, şi pe deasupra a rămas şi fără grăunte.
– Acel ce vrea să ia cu japca totul /El singur, iată, cade în capcană.
– Cat omul mai are un licăr de viaţă /Întruna şi noapte, şi zi roboteşte, /Dar un sfârşit la toate-ntr-o zi le vine /Bucurie, durere, cu toate se sfârşeşte.
– De nu ţi-i casa pe meleag natal, /Ţi-o faci acolo unde poţi şi-i bine. /Pribeag mereu, de te opreşti din drum, /Familie de-ţi dobândeşti, străine /Meleaguri îţi devin astfel cămin şi părinteşti le simţi faţă de tine.
– Fără soţie nu-ţi poţi întemeia nici familie.
– A rămas un pumn de ţărână nesimţitor /Să acopere un suflet plin de simţire.
– Până nu te speteşti, nu te îmbogăţeşti.
– Fiecare făptură îşi are perechea sa.
– După ce joci prost, te mai şi superi pe alţii care de povăţuiesc de bine.
– Dacă îţi scapă un cuvânt, nu-l mai poţi prinde nici cu un car cu patru trăpaşi.
– Cel ce are năzuinţe înalte izbândeşte şi ajunge să-şi împărtăşească menirea.
– Prietenia de dragul folosului se destrămă odată cu folosul.
– În lume toţi oamenii sunt fraţi între ei.
– Necunoscutului să nu-i dezvălui /Decât puţin din gândurile multe, /Nu da pe fata tot ce porţi în suflet /Taina ce inima-n adânc ascunde.
– Soţul şi soţia trebuie să rămână împreună, şi în viaţă, şi în moarte.
– Prietenia poate fi felurita, şi pe vremuri purta denumiri diferite. Cei apropiaţi prin legături de bunăvoinţă, dându-şi unul altuia ajutor la nevoie, se numeau “prieteni apropiaţi”; oamenii care-şi încredinţau unul altuia tainele sufletului şi gândurile sfinte erau numiţi “prieteni de inimă”; cei ce se asemănau prin năzuinţe, gânduri şi simţăminte se numeau “prieteni de suflet”. În zilele noastre, însă, şi unii şi alţii sunt numiţi, pur şi simplu, “prieteni”.
– Fiecare este slujitorul stăpânului său.
– Într-un cătun cu zece curţi se găseşte întotdeauna un om cinstit şi virtuos.
– Dacă într-o casă se afla un om nobil, la el vine de afară un altul, destoinic.
– “Şapte oprelişti” sunt: Să nu fie supusă frigului puternic – prima, arşiţei mari – a doua, vântului sălbatic – a treia, ploii torenţiale – a patra, bubuitului tunetului – a cincea, şi zăpezii abundente – a şasea. (“Lăuta cu şapte strune Wen Wu”)
– Cele “Şapte abţineri”: sunt: De-s plânşi morţii – nu cânta, /De se cântă şi auzi – nu cânta, /De faci treaba – nu cânta, /Fără baia rituală – nu cânta, /Cu hainele în neorânduială – nu cânta, /De n-ai în faţă un prieten de suflet – nu cânta. (“Lăuta cu şapte strune Wen Wu”)
– Cele “Opt desăvârşiri” sunt o neîntrecută expresivitate a sunetelor lăutei: puritatea, sonoritatea, misterul, însingurarea, mâhnirea, măreţia, aleanul şi ritmicitatea. Iar când prin cântul măiestrit la această lăută se atinge culmea frumuseţii sunetului, la auzul ei, răgetul tigrului conteneşte iar vaietele maimuţei se sting. Iată: tocmai în asta e frumuseţea muzicii alese. (“Lăuta cu şapte strune Wen Wu”)
– Tot felul de oameni care se cunosc între ei/Pe lume sunt mulţi, /Dar cu adevărat prieteni apropiaţi /Dintre ei oare câţi sunt?
– Când cu tine /Un oaspete dorit se afla, /Sufletul îţi este alinat, /Când cu nesaţ te ascultă /Un prieten apropiat, /La nesfârşit ai sta cu el la sfat.
– Din sfânta prietenie /Ce-a mai rămas în ziua de azi? /Doar gând la mărire /Si foloase de tras. /De un prieten de inimă, /Îngemănat sufleteşte, /În vremea de azi /Oare cine mai pomeneşte?
– Din timpuri străvechi până-n ziua de azi /Dureri şi tristeţi între cer şi pământ /Nicicând o clipă nu au contenit.
– Pe nevasta cu care ai împărţit tărâțele să nu o goneşti niciodată.
– Mai bine-n vremi de pace /Un câine de rând, /Decât în băjenie /Un biet pribeag în vânt.
– În lume asta mare, nesfârşită, /Între dureri şi chinuri de-ai câta, /Nu-i altă mai amară, mai cumplită, /Decât când te desparte soartă rea /De dragii tăi ce pleacă-n depărtare, /Sau de cei morţi, plecaţi din casa ta.
– A-mi reda libertatea este ca şi cum aţi slobozi un porumbel din hulubărie.
– Nu-i deloc bine să işti vrăjmăşie /Dac-o stârneşti e greu de stăvilit, /Şi de jigneşti lipsit de omenie, /La rândul tău vei fi jignit, /Cuvânt urât rostit în duşmănie /Asupră-ţi se va-ntoarce negreşit.
– Unui greier nevolnic, care nu-şi cunoaşte puterile şi vrea să se pună în fata carului ca să-l oprească, îi va veni de hac uliul.
– Mai bine moartea decât o asemenea viaţă lipsită de orice bucurie.
– Fără egal, puternic de te crezi a fi, /Un altul mai puternic decât tine /Până la urmă tot se va găsi. /De aceea fii modest în faţa lumii, /Cu forţa ta prea mult nu te făli.
– Dar cele mai serioase povestiri sunt cele în care se vorbeşte despre treburile ce privesc viaţa de toate zilele, despre pricinile şi urmările unora sau altora dintre faptele oamenilor. Aceste povestiri au drept scop să-i tulbure pe ascultători, să-i atingă în punctul dureros, să le schimbe gândurile şi să-i ferească de-a apuca pe o cale greşită.
– Pentru a-ţi afla în viaţa mulţumire şi tihnă, trebuie să te fereşti de patru lucruri: de vin, de ispita frumuseţii femeieşti, de bogăţie şi de mânie şi să nu-ţi cheltui pentru acestea toate forţele sufleteşti, ajungând la pervertire.
– Destui pe lume cei lipsiţi de cuget, /Gata să se dea la reaua fapta, /Dar nicidecum nu poate fi schimbată /A cerului puternic vrere dreaptă.
– Dacă dai greş în vreun negoţ, aceasta-i o treabă vremelnică, dar dacă dai greş în alegerea soţiei, aceasta-i o treabă de viaţă.
– Dacă stai toată ziua numai pe mâncare şi băutură trândăvind până şi un munte de avere se tot isprăveşte.
– De li-i sortit lor doi să se-ntâlnească, /Se întâlnesc chiar de-s la mii de li, /Dar dacă nu li-i dat să se unească, /Îşi trec pe-alături făr-a se zări.
– Dacă desenăm un tigru, /Îi vedem doar pielea, /Ce-i înăuntru nu se poate ghici, /Privim oamenii – /Le vedem doar fata, /Dar inima şi gândurile /Nu le putem citi.
– Nu există pe lume ospăţ care să nu se sfârşească.
– Cele şapte pricini sau păcate prevăzute în canoanele confucianiste pentru care un bărbat ar avea dreptul să-şi părăsească soţia: dacă este stearpă, dacă este desfrânată, dacă manifestă neobedienţa faţă de socri, dacă are limba ascuţită, dacă se ţine de furtişaguri, şi, în sfârşit, dacă suferă de o boală ruşinoasă.
– În timpul vieţii două păsări într-un singur crâng /Cei doi soţi sunt, /Dar când vine sorocul cel mare /Îşi ia zborul pe-al sau drum fiecare.
– Câţi oameni, atâtea păreri.
– De faci călătoria pentru tine, /Poţi hoinări cum vrei şi îţi convine, /De eşti slujbaş la stat, se schimbă treaba, /Cometă-n zbor – aşa să-ţi fie treaba.
– Pâinişoare cu carne de berbec n-a mâncat, /Dar în schimb duhneşte tot a oaie.
– Cei ce deţin puterea pot uşor /Să facă rău, dar nu li-i greu /Să făptuiască tot la fel şi bine.
– Nu uita binele ce ţi s-a făcut, la bine răspunde cu binele.
– Nu fiecare ins de nimic poate să ajungă tâlhar.
– Numai un om cu totul deosebit poate dispreţui nimicurile vieţii.
– Muştele se adună în gunoaie, furnicile la slănină, iar porumbeii îşi durează cuiburile în streşinile celor bogaţi.
– Dacă pădurea e întreagă, or să se găsească şi vreascuri.
– Chiar şi un împărat când îşi pierde puterea este nevoit să flămânzească sau să se hrănească cu ce se nimereşte.
– Cu bogăţia ta nu te făli / În contra sărăciei /Nicicând tu nu cârti, /Cum eşti tu astăzi /Nu se mai socoate, /Ce vă mai fi cu tine /Vedea-le-vom pe toate.
Selecţie şi redactare Ioan P. ALEXA
Sursă: Nuvelă chineză medievală. Vol. 1: Poznele dragonului trândav; Vol. 2.: Cămaşa din perle. – Bucureşti: Minerva, 1989. (BPT, 1314-1315)