În universul infinit al cărţilor un titlu s-a distins public în anul 1893: “Bancnota de 1.000.000 lire sterline”, povestire a scriitorului american Mark TWAIN (în original: The Million Pound Note), povestire ecranizată anul 1954 de regizorul Ronald NEAME.
Într-o conjunctură specific românească, într-un timp şi spaţiu diferit, momentul asamblat (editorial şi cinematografic în direct) de mai sus s-a repetat în mod real sâmbăta 23 septembrie 2023, când un şef de la CJ Vaslui, Dumitru BUZATU a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri a cărui societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăeşti.
Dincolo de fapta în sine, cele două evenimente, unul de ficţiune, altul real au un punct comun: banii, lira sterlină şi leul ron. Dar scopul utilizării lor de către posesori este diferit.
După difuzarea imaginii cu banii din portbagajul suspectului televiziunile “prietene” redau indignarea şefului Guvernului României, Marcel CIOLACU: „Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la un loc. Niciodată…”; dar, eu, semnatarul necunoscut al acestor rânduri, un om ieşit la pensie după 44 de ani, îi completez sincer afirmaţia: “Eu am văzut bancnota de 500 de lei, dar nu am atins-o cu mâna mea dreaptă!” Recunosc public că îmi este ruşine față de cunoscuți că nu am reuşit acest lucru… încă.
Transmis în direct sau în reluare pentru românaşii noştri, filmuleţul tensionat de câteva minute cu număratul banilor din portbagajul mașinii personale (125 de milioane ron/25000 euro: 500 = 25 de pachete) de către agentul constatator cu bluză albastru-senin, fără chip, pentru protecţie, este un PR de înaltă clasă, cu dublu limbaj: 1) este una din monedele cele mai mari în circulaţie ca putere financiară emise la 1 iulie 2005 de Banca Naţională; 2) monedele au fost confiscate în direct ca mită de către procurorii DNA. Cinste lor, BNR şi DNA!! Tot înainte!
Cele două instituţii pot să folosească momentul ca mesaj publicitar plătit în pauzele de filme proaste difuzate de reţelele TV şi în mod sigur nu îi pot învăţa pe cetăţenii noştri analfabeţi să nu mai fure din buzunarul statului. Este însă de apreciat şi fapta agentului care a sugerat pentru cei isteţi că ţara este bogată pentru puţini, dar e săracă pentru cei mulţi, pălmași și truditori care îşi achită la începutul anului financiar taxele de tot felul.
Dosarul de mită a fost iniţiat de procurii DNA şi procesul juridic a început în forţă pentru liniştea cetăţenilor care vor vota în 2024, an în care nu se va mai vorbi despre el, fiind cu bună ştiinţă casat/uitat într-un sertar sigilat de tip “capsula timpului” care va fi deschis peste 100 de ani de către vizitatori extratereştri ce vor începe imediat sa îl descifreze pentru a înţelege ce s-a întâmplat în seara zilei de 23 sept. 2023 în locaţia pământească numită România.
Ioan P. ALEXA