ÎNCĂ TRĂIESC: ESEU

Nu e vreme de murit pe plajă, în tramvai, în aer sau în pat. Încă respiri aerul rece de munte, bei apă de izvor și te odihnești în perne moi de catifea.
Frânghia Vieții pe care cobori e încă în mâinile tale când îți bei cafeaua dimineața sau când te răcorești cu berea preferată din frigider.
Pășești încă pe iarba verde din grădina ta, te plimbi în vacanță pe plaja cu nisip de aur al Mării Albastre și înoți în apele ei alături de delfini jucăuși.
În alte clipe de viață, pe cărări neumblate, urci încet și sigur spre piscuri de munte. Te odihnești puțin în vârf, dai la o parte câțiva norișori și te reîntâlnești din nou cu Soarele Tău.
Cobori și tragi un pui de somn sub Regele Brazilor din Poiana Narciselor. De pe marginea Pădurii fermecate aduni în traistă câteva alune și te servești la liber cu câteva fructe de afine și zmeură. Aduni într-un buchet gălbenele pentru ceaiul tău de acasă.
Te îmbăiezi la trup și suflet sub cascada liniștită a Izvorului Nemuritor venit din Ceruri cu Nori de argint și Stele de noapte.
Odihnit, cu mintea limpede de speranță, te întorci din nou acasă să-ți trăiești viața alături de cei pe care îi iubești.
Dar nu uita: ai apărut pe Scena Oamenilor, ai făcut ceva pentru tine și ceilalți și la un moment dat, știut doar de tine, te retragi discret în culisele Eternității spre a veghea în continuare, sub alte forme și culori, pe cei dragi lăsați acasă.
Dar până atunci, mergi tot înainte, viața ta încă continuă!

Ioan P. ALEXA