Pentru 52 de zile (6 iulie – 27 august 2012) timpul s-a oprit pentru România. Ţară NU avut niciun Preşedinte activ, iar Guvernul NU a gestionat problemele curente care presau viaţa cotidiană. Motivul principal, declarat făţiş de actorii politici: lupta pentru puterea absolută în stat. În finalul luptei se constată că NU a câştigat mai nimeni, dar pierderile în detrimentul ţării şi poporului sunt mari, încă nepercepute de vinovaţi: decădere economică, inflaţie, discordie între segmente importante ale societăţii, scăderea stimei în fata străinătăţii, viitor nesigur în următorii ani.
Ce s-a întâmplat în această perioadă, nefastă pentru ţara, este de neimaginat. De ce? Pentru că au existat un infinit necunoscut de scenarii pentru accedere la Putere sub diferitele ei forme urmărite de vârfuri, de cei apropiaţi lor sau chiar din afara ei. Faptul că nu au fost cunoscute de multă lume, faptul că cei care au acţionat, instinctiv şi neraţional, pe faţă sau pe dos nu au avut un minim comportament logic şi onest, au făcut ca cetăţeanul simplu, plătitorul şi susţinătorul de taxe pentru cei de sus, să fie debusolat, mituit sau neparticipativ. Sclipirile şi intervenţiile publice de stopare a haosului instaurat au fost puţine şi neluate în seamă de dirijorii actualei crize româneşti, poate unică ca intensitate şi complexitate a istoriei postdecembriste.
Evenimentele din ultimele timpuri, ani sau luni (criza europeană, tăierea salariilor, cheltuielile nepotrivite momentului, căderea Guvernelor Boc şi Ungureanu, sentinţa definitivă pentru Adrian Năstase, suspendarea preşedintelui Băsescu, Referendumul din 29 iulie 2012, amânarea deciziei CCR privind suspendarea Preşedintelui, schimbarea regulilor jocului democratic în timpul sau după Referendum, orgoliul nemăsurat, minciună, demagogia, limbajul public de mahala, tăcerea unor instituţii, a unor organizaţii sau a unor segmente ale populaţiei civile, scindarea populaţiei în grupări antagonice, lipsa transparenţei şi comunicării sociale în spaţiul accesibil publicului larg…) şi personajele lor, colective sau individuale (USL, PDL, Ponta, Crin, Băsescu şi oamenii din jurul lor) au creat un moment rar în istoria unei ţări, acela de neputinţa de a separa binele de rău, legalul de ilegal sau democraticul de nedemocratic, acela de a ajunge la un numitor comun sau un compromis social-politic spre binele celor mulţi.
Cele 52 de zile pierdute ale României a dezvăluit lumii întregi aspecte crude şi dureroase ale vieţii noastre cotidiene: minciuni, orgolii bolnave, ambiţii deşarte, lipsa elementară de cultură civică, metode insolite de propagandă şi manipulare din partea actorilor, dispreţul, lipsa de respect, protecţie şi responsabilitate civică faţă de omul truditor de rând şi multe altele.
A doua tentativă de suspendare a Preşedintelui Băsescu s-a încheiat ruşinos pentru iniţiatori. Lupta a continuat chiar şi când şansele nu mai existau. După revenirea dlui Băsescu la Cotroceni oameni bolnavi vor să repete piesa suspendării. Dar există încă speranţe. Toate aceste cangrene sociale vizibile şi accentuate în această criză politică, morală şi economică a conştientizat însă o parte a electoratului care va lua atitudine în lunile următoare/următorii ani spre a le înlătura sau diminuă. Bineînţeles, acest electorat şi segmentele înnoitoare ale societăţii civile ce par să înmugurească în această toamnă toridă vor avea mult de muncit în a corecta derapajele de la democraţie şi de la aplicarea legii şi de a aduce tara pe drumul progresului şi siguranţei colective.
Ioan P. ALEXA