• Despre autor

De la Om la Om

scrise de Alexa P. Ioan

CONTACTUL VIZUAL ÎN COMUNICAREA NONVERBALĂ

20 septembrie 2012 by alexapioan

Înţelegerea felului în care transmiţi mesaje cu ochii – precum şi observarea felului în care alţi oameni folosesc contactul vizual în lumea ta profesională şi în cea personală – îţi va conferi un mare avans în stăpânirea comunicării. Contactul vizual este unul dintre cele mai puternice instrumente nonverbale de care dispunem. El poate exprima ostilitate sau iubire, asprime sau compasiune, regret sau milă. Locul spre care priveşti şi cât priveşti îţi exprima nu doar gândurile, ci şi confortul emoţional la momentul respectiv.

Iată un alt experiment mărunt. Mergi pe un trotuar aglomerat şi priveşte oamenii care trec. Te privesc şi ei în ochi? Cine a întrerupt primul contactul vizual? Cât timp îţi menţii privire?

 

Este important să-ţi gestionezi contactul vizual, de vreme ce el poate dezvălui lesne ceea ce gândeşti şi starea ta emoţională. De pildă, dacă vezi că cineva îşi dă repede ochii peste cap şi îi roteşte, poţi fi destul de sigur că nu este de acord cu ceea ce s-a spus. Dacă îşi dă ochii peste cap şi îi ţine sus, persoană îşi adună gândurile. Învaţă să-ţi monitorizezi propriul contact vizual şi propriile mişcări împreună cu cele ale altor oameni. Contactul vizual îşi are adesea originea în inconştientul nostru şi poate transmite într-o clipită informaţii complexe. Dintre toate mesajele nonverbale pe care le poate folosi cineva, ochii sunt cei mai expresivi şi sunt cu adevărat ferestre către gânduri şi emoţii – către suflet.

 

Sursă: Limbajul trupului tău: Fii un model, influenţează, inspiră încredere şi creează parteneriate durabile/SAYLER, Sharon. – Bucureşti: Curtea Veche, 2012, pp. 109-110

 

 

Posted in: De TOATE pentru TOȚI Tagged: comunicare nonverbala, contact vizual

Categorii

  • BISTRIȚA DE NĂSĂUD (46)
  • CĂRȚILE DIN BIBLIOTECĂ (125)
  • CUVINTE ÎNȚELEPTE (930)
  • De TOATE pentru TOȚI (828)
  • GÂNDURI ÎN VIRTUAL (517)
  • OMUL ȘI ChatGPT (58)

Arhive

Etichete

aforisme AI Batranete budism ChatGPT cugetari dezvoltare personala dragoste Dumnezeu fericire ganduri alese ganduri amestecate Iisus intelepciune iubire lectura longevitate maxime moarte Nastratin Hogea oameni opinii OSHO Pildele lui Nastratin Hogea povesti cu talc povesti intelepte Povestile lui OSHO povesti nemuritoare povesti terapeutice prietenie Radu Costin Stefanescu Romania sanatate schimbare secrete sfaturi simplitate spiritualitate SUA succes suflet tao viata zen ziceri alese

Copyright © 2026 De la Om la Om.

Omega WordPress Theme by ThemeHall